Pantilimon nu mai vrea la City: „Ar fi bine şi pentru ţara mea să plec!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Goalkeeper-ul român Costin Pantilimon este la doar câteva zile distanţă de un meci crucial în cariera sa de jucător profesionist, însă dă semne că şi-ar dori să renunţe la colaborarea cu Manchester City, campioana din sezonul trecut.

În vârstă de 26 de ani, internaţionalul român a fost anunţat în primul 11 pe care Manchester City îl va alinia împotriva lui Wigan, în ultimul act al Cupei Angliei. Costel Pantilimon a fost o prezentă constantă în această competiţie, în vreme ce în Premier League şi în cupele europene Roberto Mancini l-a preferat pe Joe Hart.

Statutul de rezervă al lui Hart pare să-l deranjeze pe goalkeeper-ul român, care dă semne că doreşte încetarea colaborării cu „cetăţenii“: „Toată lumea ştie că vreau să încerc un transfer la finalul sezonului, însă nu ştiu dacă sâmbătă va fi ultimul meu meci pentru club. Îmi doresc să joc pentru că sunt tânăr, nu am 35 de ani. Şi selecţionerul României mi-a cerut să joc mai mult! Ar fi mai bine şi pentru ţara mea să plec, nu doar pentru prorpia carieră“, a declarat Pantilimon pentru „The Sun“. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite