Nicolae Rainea a murit. Porumboiu: "A fost cel mai înalt vârf al arbitrajului românesc care nu va fi niciodată egalat"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul arbitru FIFA Adrian Porumboiu a declarat, miercuri, agenţiei de presă MEDIAFAX, că regretă enorm dispariţia lui Nicolae Rainea pe care îl consideră "ce mai înalt vârf al arbitrajului românesc care nu va fi niciodată egalat".

"Am aflat primul despre ce s-a întâmplat cu nea Nicu, Dumnezeu să îl ierte. Mi-e greu să vorbesc pentru că am fost foarte apropiaţi. A murit cel mai înalt vârf al arbitrajului românesc care nu va fi niciodată egalat. A fost un om extraordinar, un om cum rar îi va mai fi dat României să aibă, cu atât mai puţin arbitrajului românesc. Regret enorm, orice aş spune în momentele acestea ar fi în plus", a afirmat Porumboiu.

Fostul arbitru FIFA Nicolae Rainea a decedat, miercuri, la vârsta de 81 de ani.

Născut pe 19 noiembrie 1933, la Brăila, Nicolae Rainea şi-a început cariera ca fotbalist, evoluând pentru Laminorul Brăila, Metalul Piatra Neamţ şi Constructorul Bârlad.

În 1959, a devenit arbitru, iar după trei ani a promovat în lotul divizionar. A debutat în Liga 1 în 1965, iar după două sezoane a primit ecusonul FIFA.

Cel mai titrat arbitru român a condus 400 de meciuri în prima ligă, a arbitrat 115 meciuri internaţionale, a participat la trei ediţii ale Cupei Mondiale.

Printre cele mai importante meciuri pe care le-a arbitrat s-au numărat finala Campioantului European din 1980, dintre RFG şi Belgia, scor 2-1, disputată la Roma, şi finala Cupei Campionilor Europeni, dintre Hamburg şi Juventus, scor 1-0, desfăşurată la Atena.

După ce s-a retras din arbitraj în 1984, a fost observator şi apoi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Galaţi. De asemenea, Nicolae Rainea a fost membru şi preşedinte onorific al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite