Mircea Lucescu ramane singur la Besiktas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secundul antrenorului roman va demisiona la sfarsitul sezonului, dupa ce a demisionat si presedintele clubului

Feyyaz Ucar, secundul tehnicianului echipei Besiktas, Mircea Lucescu, a anuntat, marti, ca va demisiona, la sfarsitul sezonului, in semn de solidaritate cu presedintele gruparii, Serdar Bilgili, care a renuntat la functia sa, informeaza site-ul ajansspor.com. "Am venit aici o data cu presedintele si plec cu el. Dupa ce a decis sa demisioneze, m-am hotarat si eu sa renunt la functia mea, la sfarsitul sezonului", a spus Ucar. Feyyaz Ucar a precizat ca, indiferent cine va prelua conducerea clubului, nu va reveni asupra deciziei sale. Antrenorul principal al formatiei din Istanbul, Mircea Lucescu, a declarat ca a aflat abia marti dimineata faptul ca Bilgili a demisionat. "Ieri eram in Romania si aveam telefonul mobil inchis. Am aflat ce s-a intamplat abia in aceasta dimineata. A fost o surpriza pentru mine. Nu am avut ocazia sa discut cu Bilgili, pana acum, pentru ca a plecat in strainatate. Astept sa revina in Turcia. Nu vreau sa fac nici un comentariu, pana nu discut cu el", a precizat Lucescu. Mircea Lucescu a adaugat ca este constient de faptul ca echipa Besiktas are responsabilitati pe care trebuie sa si le asume. "Vrem sa jucam corect ultimele trei meciuri din campionat. La fiecare partida am probleme si nu pot sa imi folosesc trei sau patru jucatori. In ciuda acestor probleme, ne vom lupta pana la capat", a mentionat Lucescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite