Marius Alexe despre Dinamo în cupele europene: „Stăm la mâna rivalelor!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Alexe, unul dintre marcatorii meciului Dinamo - Gaz Metan FOTO Cosmin Iftode/Rpressport
Marius Alexe, unul dintre marcatorii meciului Dinamo - Gaz Metan FOTO Cosmin Iftode/Rpressport

Dinamo - Gaz Metan / Dinamo a câştigat meciul cu Gaz Metan disputat duminică pe teren propriu cu scorul de 2-0, graţie golurilor înscrise de Marius Alexe (43') şi Andrei Cristea (83').

Sub privirile a aproximativ 20.000 de spectatori şi la o oră obişnuită doar pentru eşaloanele secunde (14.00), alb-roşii i-au învins duminică pe medieşeni. Marius Alexe, marcatorul primului gol, a comentat reuşita echipei sale: „A fost foarte greu pentru noi din cauza căldurii, nu eram obişnuiţi fiindcă nu am mai ajucat anul acesta pe o asemenea temperatură. Gazul e o echipă bună, care s-a apărat bine, dar bine că am învins. Sunt bucuros că am marcat şi am depăşit o perioadă mai slabă. 

Suntem fericiţi că de la meci la meci sunt tot mai mulţi suporteri. După înfrângerea cu Pandurii (2-0) s-au redus şansele la locul doi, dar noi tot sperăm la cupele europene. Din păcate, suntem la mâna rezultatelor rivalelor“. În vederea derbiului Dinamo - Steaua care se va disputa pe 10 mai, Alexe se declară nerăbdător: 

„Toţi ne gândim la meciul cu Steaua, e normal, abia aşteptăm această confruntare. Nu ne interesează primele pentru că într-un astfel de meci uiţi de bani şi de orice altceva“. Cu privire la eventuala plecare a tehnicianului dinamovist, fotbalistul alb-roşilor a mărturiseşte că „suntem apropiaţi de Cornel Ţălnar şi ne dorim ca el să rămână în continuare alături de noi“. Dinamo este clasată pe locul cinci, la un singur punct diferenţă de formaţia superior poziţionată, Pandurii Târgu-Jiu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite