Ferencváros - Oltchim: 23-30. Vâlcencele îşi păstrează şansele pentru semifinalele Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bulatovici, marcatoarea a şapte goluri în partida cu Ferencváros
Bulatovici, marcatoarea a şapte goluri în partida cu Ferencváros

Oltchim a câştigat sâmbătă seară meciul cu Ferencváros cu susţinerea a 250 de fani, victorie care o păstrează în cărţile pentru un loc în semifinalele Ligii Campionilor la handbal feminin.

În prima parte a jocului, unguroaicele au condus ostilităţile, dar jucătoarele lui Jakob Vestergaard au reuşit să intre la pauză cu un rezultat de egalitate, 15-15.

Repriza a doua a fost sub dominaţia vâlcencelor, care au condus jocul şi s-au menţinut la minimum două goluri diferenţă, câştigând, în cele din urmă, cu scorul de 30-23.

Victoria de la Budapesta o păstrează pe Oltchim în calculele pentru penultimul act al competiţiei, însă o eventuală înfrângere le-ar fi plasat pe românce în pragul disperării şi al pericolului de faliment.

„Ne-am dorit foarte mult această victorie, vreau să le mulţumesc colegelor mele pentru dăruirea de care au dat dovadă. Treptat, începem să revenim la valoarea noastră. Trebuie să câştigăm următorul meci şi vrem să ieşim pe primul loc în clasament“, a declarat Oana Manea la finalul partidei.

„Este o victorie foarte importantă pentru noi, cu care ne-am apropiat de calificarea în semifinale. Ne-am dorit foarte mult să câştigăm, ştim că avem valoare, trebuie să demonstrăm asta. Nu vreau să vorbesc despre plecările din echipă, ci să ne bucurăm de victoria de astăzi. Lucrurile vor merge pe un făgaş normal, sperăm în continuare la victorii. Mii de mulţumiri suporterilor care ne-au fost alături, ne bucurăm când îi facem fericiţi“, a completat Ada Nechita.

În acest context, Oltchim e obligată să învingă pe Krim Ljubljana duminica viitoare pentru a-şi asigura prezenţa în semifinale.

Min. 30 Oltchim s-a impus în această partidă, scor final 30-23.

Min. 19 Vâlcencele conduc cu 25-20 cu 11 minute înainte de finalul meciului.

Min. 17 24-20 pentru Oltchim.

Min. 14 Româncele majorează diferenţa, 22-19.

Min. 8 20-18 pentru Oltchim.

Min. 6 Vâlcencele preiau conducerea, 19-18.

Min. 5 Egalitate, 18-18.

Min. 2 Ferencvaros conduce cu 17-16.

S-a încheiat prima repriză, 15-15.

Min. 28 Egalitate, 15-15.

Min. 26 Româncele conduc pentru prima oară în acest meci cu două goluri diferenţă, 15-13 pentru Oltchim.

Min. 25 Egalitate, 13-13.

Min. 25 Ferencváros conduce cu 13-12.

Min. 22 Ferencváros - Oltchim: 12-11.

Min. 17 Egalitate, 11-11.

Min. 16 Ferencváros - Oltchim: 11-10.

Min. 14. Unguroaicele conduc, 10-9.

Min. 13 Ferencváros marchează, dar Iulia Curea egalează, 9-9.

Min. 11 Egalitate, 8-8.

Min. 10 Româncele egalează, 7-7.

Min. 9 Oana Manea reduce diferenţa de scor, 7-6.

Min. 8 Scorul este  7-5 pentru formaţia gazdă.

Min. 6 Ferencvaros conduce cu 6-4.

Min. 5 Bulatovici marchează şi româncele se apropie de adversar, scor 5-4.

Min. 4 Unguroaicele conduc cu 5-3.

Min 3 Ferencváros preia conducerea, 3-2.

Min. 2 Egalitate, 2-2.

Min. 1 Bulatovici înscrie primul gol pentru Oltchim, dar este egalată imediat.

„Suntem conştiente de ce avem de făcut. Nu ne permitem nici măcar jumătate de greşeală, trebuie să câştigăm. Vor fi 60 de minute pe viaţă şi pe moarte. Va fi presiune mare pe noi, dar să nu uităm că şi ele joacă acum calificarea. Au avantajul terenului propriu, dar nu ne temem pentru atmosfera de acolo“, a declarat Ramona Farcău, extremă stânga la Oltchim.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite