„La Naţională vine Adrian Mutu! Este ideal pentru FRF, au nevoie de un antrenor ascultător”

„La Naţională vine Adrian Mutu! Este ideal pentru FRF, au nevoie de un antrenor ascultător”

Adrian Mutu

România a aflat grupa din care va face parte în Liga Naţiunilor, unde va întâlni Bosnia, Muntenegru şi Finlanda. Nu ştie însă cine va fi  antrenorul care va sta pe banca primei reprezentative. Fostul portar al stelei spune că nu e Dan Petrescu.

„Dan Petrescu nu va merge la Naţională. Jocurile au fost făcute pentru Adrian Mutu. S-a văzut asta mereu, pentru că Federaţia a discutat doar cu tehnicieni care nu puteau să vină, care erau imposibil de adus. S-a vorbit cu ei doar de ochii lumii. Pentru FRF e ideal Adrian Mutu, au nevoie de un antrenor ascultător”, a declarat pentru Adevărul, Helmuth Duckadam. În ce priveşte opţiunea FRF de a-l alege pe Adrian Mutu, de care fostul goalkeeper este sigur, Duckadam nu crede că e cea mai bună: „Nu, nu e o alegere bună pentru Naţională. A fost un jucător mare, dar ca antrenor nu a dovedit nimic. Erau alţii care puteau fi aduşi şi care puteau face treabă, ca Victor Piţurcă sau Ladislau Bölöni”.

Are un gol din penalty
Toată lumea îl cunoaşte pe Helmuth Duckadam drept Eroul de la Sevilla, portarul născut în judeţul Arad apărând toate cele patru lovituri de departajare consecutive ale spaniolilor (Alesanco, Pedrazza, Alonso şi Marcos) în finala Ligii Campionilor cu FC Barcelona, în 1986. La numai o săptămână distanţă de la performanţa reuşită pe stadionul Sanchez Pizjuan, într-un meci cu Progresul, câştigat de Steaua cu 5-1, Duckadam va marca primul şi singurul lui gol din carieră, din lovitură de pedeapsă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările