INFOGRAFIE Steaua – Dinamo, vineri, ora 20.30, Look TV: „Cât mai ţine vraja?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporterii Stelei sunt pregătiţi de Haloween şi de un nou succes cu Dinamo FOTO Mediafax
Suporterii Stelei sunt pregătiţi de Haloween şi de un nou succes cu Dinamo FOTO Mediafax

În seara de Halloween, dinamoviştii încearcă să rupă „blestemul” meciurilor fără victorie în faţa marii rivale, care ţine de trei ani şi jumătate. Steaua rămâne totuşi favorita partidei de vineri de pe „Arena Naţională”.

La aproape 66 de ani de la primul meci Steaua – Dinamo, „clasicul” României îşi derulează vineri episodul cu numărul 158. Abia în ultimele sezoane a reuşit echipa roş-albastră să încline balanţa victoriilor în favoarea sa, profitând de „eterna” reconstrucţie din tabăra dinamovistă.
Sunt trei ani şi nouă meciuri de când Dinamo nu a reuşit să câştige în faţa marii rivale şi perioada de „agonie” se poate prelungi şi după jocul de vineri. „Câinii” se prezintă la acest meci după umilinţa de la Mioveni şi nu au argumente în plus faţă de precedentele partide contra Stelei, dar se automotivează cu deja celebrele expresii: „într-un derby se poate întâmpla orice”, „diferenţa de valoare nu mai contează într-un meci cu Steaua”, „suporterii noştri sunt cei mai buni, ne vor împinge de la spate”.
Surpriza lui Stoican: Patrick Petre
Pentru meciul cu Steaua a fost convocat în premieră Patrick Petre, băiatul de 17 ani al lui Florentin Petre, care a impresionat în partidele de la Dinamo II, dar rămâne de văzut dacă micuţul mijlocaş îşi va face debutul chiar într-un meci atât de important. „Am în lot jucători tineri, dornici de afirmare, ca Petre, Matei, Rotariu, Nedelcearu, mă bazez pe ei”. De fapt, dintre cei enumeraţi de Stoican, doar Cosmin Matei are şanse reale la titularizare, iar „baby Dinamo” rămâne o expresie de presă fără acoperire.
Titularii lui Dinamo au 10 selecţii
Obişnuiţi să dea vina pe lipsa de experienţă a jucătorilor, „câinii” se vor prezenta la meciul de vineri cu un prim 11 rezonabil ca vârstă, cu o medie situată undeva pe la 25 de ani şi jumătate. „Drama” dinamoviştilor nu e tinereţea fotbaliştilor, ci valoarea acestora: cei 11 posibili titulari de vineri au 10 selecţii la echipa naţională (Alexe 7, Matei 2, Grecu 1), iar experienţa europeană aproape că le lipseşte complet.
Steliştii sunt toţi de naţională
Spre deosebire de Dinamo, Steaua are numai jucători de echipă naţională în primul „11”, începând cu Arlauskis şi până la Keşeru. Sunt fotbalişti care au strâns împreună 136 de de selecţii pentru Lituania, Polonia, Capul Verde sau România, în condiţiile în care media de vârstă a lor e doar cu doi ani mai ridicată decât cea a dinamoviştilor. Motive suficiente pentru Constantin Gâlcă să îşi dorească o victorie la scor: “Sper să facem un joc bun şi să marcăm cât mai multe goluri. Sunt la primul derby ca antrenor şi îmi doresc să-l câştig. Am mare încredere în echipa mea. Dacă vom avea atitudine, vom învinge, nu am nici o emoţie. Ca jucător i-am bătut pe Dinamo cu 3-0, este cea mai frumoasă amintire a mea”.
Lipsesc Rusescu şi Steliano Filip
Campioana României s-a refăcut după „măcelul” de la Târgu Mureş, în urma căruia s-a ales cu o singură victimă certă, Raul Rusescu, situaţia medicală a lui Latovlevici fiind încă incertă. Claudiu Keşeru s-a antrenat cu o cască de protecţie pe care e posibil s-o folosească şi în derby-ul de vineri. De la Dinamo absentează Steliano Filip, care a suferit o fractură de piramidă nazală în jocul cu Pandurii.

45.000 de fani sunt aşteptaţi vineri pe „Arena Naţională”. Dinamoviştii au primit 9.000 de bilete

Poate fi şi un rezultat negativ, nu e nicio problemă, important e să facem un joc bun
Ionel Dănciulescu, director general Dinamo

Alegerile au devansat meciul
Partida dintre Steaua şi Dinamo se dispută într-o zi neobişnuită de vineri, din cauza alegerilor. Jandarmeria a cerut insistent ca etapa să nu fie programat duminică, zi în care toate forţele de ordine se concentrează pe scrutin. Doar o singură dată s-a mai jucat acest derby vineri, din cauza unui concert Depeche Mode. 

infografie steaua dinamo
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite