Halep rămâne în Top 10 mondial: Pe ce loc se va afla Simona de luni, după Wimbledon
0Fără niciun meci de la 12 mai, de când s-a „rupt“ în timpul duelului cu Angelique Kerber, la Italian Open, constănţeanca a suferit o cădere dramatică în ierarhia WTA, dar încă rezistă în elită.
Simona Halep a pierdut 2.000 de puncte după Wimbledon 2021, practic toate punctele acumulate în 2019 pentru câştigarea trofeului (în 2020, turneul s-a anulat din cauza pandemiei).
Aşadar, când al treilea Grand Slam al anului a pornit la drum, „Simo“ deja ajunsese pe 8, în clasamentul virtual, actualizat în timp real, coborând cinci poziţii. Apoi însă, Halep a fost ajutată şi de jocul rezultatelor şi n-a mai coborât decât un loc. Astfel, începând de luni, când se va publica noul clasament, românca va fi pe 9. Şi îşi va prelungi şederea în Top 10 la 389 de săptămâni, fără întrerupere!
Halep a pătruns în Top 10, la 27 ianuarie 2014! Şi de atunci n-a mai părăsit elita tenisului feminin. Iată cum arăta Top 10 WTA, acum şapte ani şi jumătate, când Simona a ajuns aici:
1. S. Williams
2. Azarenka
3. Li Na
4. Radwanska
5. Şarapova
6. Kvitová
7. Errani
8. Jankovici
9. Kerber
10. Halep
*Clasament publicat la 27 ianuarie 2014