Halep, debut în forţă la Melbourne: Simona e în optimi şi poate da de o jucătoare cu care are bilanţ negativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep se simte excelent în Australia până acum
Simona Halep se simte excelent în Australia până acum

După ce şi-a făcut încălzirea în demonstrativul de vineri, la Adelaide, cu Ashleigh Barty (1 WTA), ocupanta locului 2 mondial a intrat, astăzi, în Gippsland Trophy, direct în turul II, într-o partidă solicitantă, dar pe care a controlat-o, în mare parte.

Simona Halep a avut o perioadă foarte lungă de pauză, de 120 de zile mai precis, între ultimul ei meci oficial, cel din optimile French Open, şi primul din 2021, în turul II de la Gippsland Trophy. Chiar şi aşa, constănţeanca şi-a păstrat nivelul foarte bun de joc şi, deocamdată, confirmă că ne putem aştepta la lucruri frumoase din partea ei şi la Australian Open (8-21 februarie).

În confruntarea cu Anastasia Potapova (101 WTA), o rusoaică de 19 ani pe care a întâlnit-o în premieră, „Simo“ a fost pusă în dificultate, în debutul partidei. Iar asta pentru că, după ce s-a impus pe serviciul adversarei, Halep şi-a pierdut, la rândul ei, serviciul, la 30. Seria break-urilor a continuat şi în game-ul trei: 2-1 Halep.

De aici până la finalul setului s-a mers pe serviciu, aşa că acel break din game-ul trei, izbutit de „Simo“, s-a dovedit a fi suficient pentru adjudecarea setului: 6-4 în 37 de minute.

Setul doi a fost extrem de echilibrat, dovadă şi faptul că, în primele opt game-uri, au fost doar două break-uri, câte unul pentru fiecare jucătoare: 4-4. La acest scor însă, Halep a câştigat pe serviciul adversarei, după care a închis partida pe serviciul propriu: 6-4 în 43 de minute.

În optimi, Halep va întâlni învingătoarea duelului dintre Destanee Aiava (215 WTA) şi Laura Siegemund (51 WTA). Cu prima a jucat o singură dată, la Australian Open 2018, câştigând cu 7-6, 6-1, în turul I. Siegemund, în schimb, i-a dat mereu de furcă Simonei. În trei întâlniri, nemţoaica de 32 de ani a bătut-o de două ori. Iată istoricul duelurilor directe:

*2017 (Roma - zgură): 6-4, 6-4 Halep

*2017 (Stuttgart - zgură): 6-4, 7-5 Siegemund

*2016 (Stuttgart - zgură): 6-1, 6-2 Siegemund

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Halep, interviu precedat de o întrebare: Ce a cerut să facă, înainte de a vorbi

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite