Gestul care a mişcat lumea sportului: Ce a făcut mama lui Thiem, după ce fiul ei a fost învins de Nadal la US Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai palpitant meci din sferturile tabloului masculin s-a disputat între Rafael Nadal (1 ATP) şi Dominic Thiem (9 WTA). După aproape cinci ore, austriacul a părăsit terenul învins.

Dominic Thiem a pierdut duelul cu Rafael Nadal, însă a câştigat respectul lumii întregi! Jucătorul de tenis datorită prestaţiei sale de pe teren, iar mama sa printr-un gest formidabil!

Austriacul de 25 de ani l-a zdrobit pe liderul ATP în primul set: 6-0! Apoi însă, a mai luat doar un set, pierzând cu 6-0, 4-6, 5-7, 7-6, 6-7. Modul în care Thiem s-a luptat pe teren l-a impresionat pe Nadal: „Ca să fiu sincer, îmi pare foarte rău pentru Dominic. E un prieten foarte bun şi un jucător excepţional, îi doresc numai bine. Când am trecut fileul i-am spus că îmi pare rău. I-am zis că e bun, e tânăr şi are tot timpul în faţă să câştige turnee mari. E un luptător, are o tactică bună, e un băiat educat, un tip excepţional şi mai are timp să câştige“.

Mesajul de la mama lui Thiem

Cea mai tare dezvăluire după meci a fost făcută însă de Toni Nadal, unchiul lui Rafa, care e şi fostul antrenor al spaniolului. Potrivit „El Pais“, citat de Digi Sport, mama lui Dominic Thiem i-a trimis un mesaj lui Toni Nadal prin care l-a felicitat pe Rafa pentru victoria obţinută împotriva fiului ei!

Ce a povestit Toni Nadal?

*Imediat după meci, am primit un mesaj de la Karin, mama lui Dominic. Cred că e foarte important ca în ziua de azi să scoatem în evidenţă astfel de exemple şi să stăm departe de rivalităţile greşit înţelese.

*Am ajuns la Academia nepotului meu (n.r - acolo unde antrenează în prezent Rafa), mi-am luat o cafea dublă şi am avut oportunitatea de a ţine un speech tinerilor jucători despre atitudinea avută de Rafael Nadal şi Dominic Thiem în meciul lor, despre felul în care Rafael a revenit de la 0-6 în primul set şi despre cum Thiem a revenit după ce a fost condus cu 1-2 la seturi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite