FOTO Scandalul anului: De ce e arătat ministrul Sporturilor, Ionuţ Stroe, după „jaful“ de la Cluj

FOTO Scandalul anului: De ce e arătat ministrul Sporturilor, Ionuţ Stroe, după „jaful“ de la Cluj

Ionuţ Stroe n-a ascuns niciodată că e un mare fan al Universităţii Craiova

Prima înfrângere a CFR-ului în campionat a dat naştere la cel mai mare scandal din ultimul timp din Liga I: clujenii au anunţat că nu se vor prezenta la meciul cu FC Argeş şi au acuzat că ministrul Sporturilor, fan Craiova, trage sforile pentru ca oltenii să ia titlul.

Ştiri pe aceeaşi temă

126 de zile trecuseră până duminică seară de la ultima înfrângere a CFR-ului în campionat. Atunci, a fost un 2-3, la Cluj, cu Craiova, în etapa a 5-a a play-off-ului sezonului trecut.
 
Dacă la acel meci, ardelenii n-au avut nimic de comentat, iar Dan Petrescu a recunoscut superioritatea adversarului, de această dată, după 1-2 cu Gaz Metan Mediaş, a ieşit un scandal colosal! Iar asta pentru că trupa pregătită de Dan Petrescu - suspendat, a urmărit partida din tribună - a avut un gol anulat şi două penalty-uri neacordate de centralul George Găman, în opinia conducătorilor clubului. 
Inclusiv ultima fază a partidei i-a scos din sărite pe clujeni şi le-a întărit impresia că au fost „vănaţi“ de arbitru: Găman a fluierat finalul meciului, în minutul 90+6, după ce fundaşii Gazului acordaseră un corner pentru CFR. Cele cinci minute suplimentare expiraseră însă, iar centralul a pus capăt partidei, fără ca acel corner să fie executat. Asta deşi CFR tocmai reuşise să reducă din diferenţă.
 
În tribune, Dan Petrescu, pur şi simplu, a „turbat“. Iar după meci, oficialii CFR-ului au făcut turul televiziunilor, în frunte cu patronul Neluţu Varga, altfel un personaj discret, care foarte rar are apariţii mediatice.
 
„Am dat ordin să nu mai jucăm!“
 
Într-o intervenţie la LookSport, finanţatorul campioanei a anunţat prima consecinţă a arbitrajului din meciul cu Gaz Metan: CFR Cluj nu va evolua, etapa următoare, în partida cu FC Argeş!
 
„Ne-au sabotat, nu mai facem parte din Liga I. Am dat ordin să nu mai jucăm! De la Roma (n.r. - CFR va juca, joi, în Liga Europa, cu AS Roma în deplasare) mergem direct la Cluj, nu mai mergem la Bucureşti. Ăsta e ordinul meu, să nu mai băgăm echipa“, a afirmat Neluţu Varga. Apoi, într-o altă intervenţie, de această dată la Telekom Sport, patronul CFR-ului a atacat şi mai dur, spunând că în spatele arbitrajului din meciul cu Gaz Metan stă nimeni altul decât ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe!
 
„Vă jur pe Dumnezeu că nu mai bag echipa nicăieri! Nu vreau sa jignesc, dar cred că acest ministru Ionuţ Stroe sabotează fotbalul românesc“, a spus Neluţu Varga.
 
Stroe: „Sper să ia Craiova titlul!“
 
Faptul că finanţatorul CFR-ului crede că ministrul Sporturilor trage sforile pentru ca Universitatea Craiova să câştige titlul are o legătură directă cu o declaraţie făcută de Ionuţ Stroe, în luna august, la emisiunea GSP Live.
 
Atunci, Stroe a spus, răspicat, că speră să vadă Craiova campioană: „Sper că anul acesta Craiova să ajungă să câştige titlul. E un lucru foarte aşteptat la Craiova, mai ales pentru suporterii acestei echipe. Deja sunt 30 de ani de când nu s-a mai câştigat titlul“. Şi nu e prima dată când actualul ministru al Sporturilor admite, deschis, că e fan Craiova! În 2010, pe când era deputat PNL, Stroe a susţinut o conferinţă de presă, îmbrăcat în tricoul echipei patronate atunci de Adrian Mititelu. Tema discuţiei? Stroe cerea un referendum în Oltenia pentru a se decide dacă o parte din banii din taxe şi impozite pot merge către echipa de fotbal. 
 
Ionuţ Stroe, în 2010, în tricoul Universităţii Craiova. CAPTURĂ: gsp.ro
 
La vremea respectivă, în 2010, Stroe era un susţinător al lui Mititelu. Ulterior, a schimbat însă tabăra, a intrat în conflict cu omul de afaceri şi acum susţine Craiova finanţată de Mihai Rotaru, echipa aflată în Liga I.
 
Fiul lui Stroe e legitimat la Craiova
 
Iar legăturile dintre formaţia din primul eşalon, actualmente pe primul loc după nouă etape, şi Ionuţ Stroe nu se încheie aici. Potrivit „Gazetei Sporturilor“, fiul lui Stroe, Călin Ionuţ (9 ani), e legitimat la Universitatea Craiova, unde evoluează ca portar.
 
Contactat de gsp.ro, după scandalul în care e arătat cu degetul, Stroe a spus că nu înţelege acuzele venite dinspre Cluj: „La ce se referă domnul Varga când spune că eu sabotez fotbalul românesc, nu ştiu! Eu ca ministru, dar şi MTS, n-am făcut nimic altceva decât să sprijinim redeschiderea sportului, a fotbalului, lucru pe care îl facem şi în continuare, împreună cu FRF şi LPF. Practic, dacă are vreo nemulţumire (n.r. - Neluţu Varga), eu îl invit să se exprime public în legătură cu chestiunea asta. Dar ce trebuie să ştie domnul Varga, şi cred că ştie, e că tot ce ţine de organizarea campionatului, de reguli, ţine de FRF şi LPF. Noi nu avem un rol. Fotbalul în România se autoguvernează“.
 
CITEŞTE ŞI:
 
13
meciuri fără înfrângere legase CFR Cluj până la eşecul de duminică seară. Bilanţul: nouă victorii, patru remize.
 

Gol anulat eronat

În minutul 68, la 0-2, clujenii au marcat prin Costache, însă golul a fost anulat de centralul George Găman pe motiv de ofsaid. Mircea Orbuleţ, tuşierul de pe acea parte, a semnalizat - cu întârziere - ofsaid la Costache. Din ce s-a văzut pe reluare, decizia anulării golului a fost una greşită.

Dan Petrescu: „Plec după meciul cu AS Roma!“
CFR Cluj nu doar că a ameninţat că nu se va prezenta la următorul meci din Liga I, însă, potrivit declaraţiilor făcute de Dan Petrescu (foto), teoretic, ar urma să rămână şi fără antrenor după partida de joi (ora 19.55), cu AS Roma, în deplasare, în etapa a treia a grupelor Ligii Europa! „Nici eu nu mai vreau să stau la echipă, că sigur n-avem nicio şansă. După meciul cu Roma, vine pauza şi vreau să plec şi eu. M-am săturat! Mă duc, gata! Îmi iau la revedere de la toată lumea. N-am mai văzut în istoria fotbalului aşa ceva! Uite cum stă (n.r. - centralul Găman)! E disperat că am dat gol, nu ştie cum să-l anuleze. Eu n-am văzut în istoria fotbalului ca tuşierul să dea gol, iar centralul să-l anuleze pentru ofsaid. Nu îi vine să creadă că am marcat, nu ştia cum să ni-l anuleze. Dacă ăsta nu e gol, care dracului mai e gol pe planeta asta?! Faza asta a spus tot. Am avut şi 3 penalty-uri, meci de meci avem. Am avut la Viitorul, cu Craiova. OK, nu dai penalty, dar nu ne anula golul!“, a spus Dan Petrescu după înfrângerea cu Gaz Metan.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările