Enigma „Regelui” Hagi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sub tricoul Galatei, Gică Hagi a ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor
Sub tricoul Galatei, Gică Hagi a ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor

Cariera celui mai valoros jucător român din toate timpurile e lipsită de Cupa Campionilor, cel mai râvnit trofeu la nivel de cluburi. În situaţia lui Hagi se află şi alţi fotbalişti celebri, precum Ronaldo şi Cantona.

Sub titlul "Marile enigme", revista oficială a Ligii Campionilor a trecut de curând în revistă câteva nume grele ale fotbalului mondial din ultimele două decenii: Cantona, Hagi, Matthäus, Mendieta şi Ronaldo, în ordinea prezentată de cei de la „Champions".

Pe lângă imensul talent de care au dat dovadă pe terenul de joc, ce au în comun personajele amintite mai sus? În mod inexplicabil, deşi au avut şansa să joace pentru „granzii" Bătrânului Continent, au trecut pe lângă performanţa maximă la nivel de echipe de club, cucerirea Ligii Campionilor sau a Cupei Campionilor, cum era denumită această competiţie în vechiul format.

„Maradona din Carpaţi", urmărit de ghinion

Dacă ar fi ajuns la Steaua cu un an mai devreme, în 1986, Gheorghe Hagi nu ar mai fi fost prezent în această enumerare. Roş-albaştrii au pus mâna pe Cupa Campionilor cu câteva luni înainte de a-l aduce de la Sportul Studenţesc pe puştiul-minune Hagi. „Supranumit «Maradona din Carpaţi», românul a ajuns mai departe decât argentinianul în Cupa Campionilor, însă n-a reuşit s-o cucerească", scrie revista UEFA.

Într-adevăr, în sezonul 1987-1988 Hagi a marcat o dublă în debutul cu MTK Budapesta, a fost unul dintre golgeterii competiţiei, dar Steaua s-a oprit în semifinale, răpusă de Benfica. Un an mai târziu, s-a apropiat şi mai mult de râvnitul trofeu: echipa din Ghencea a pierdut finala cu AC Milan (0-4), după un parcurs în care a marcat de 22 de ori, 6 dintre reuşite purtând semnătura „Regelui".

Ghinionul l-a urmărit pe Hagi şi în perioada în care a jucat în străinătate. Începând cu 1990, s-a oprit de trei ori în sferturile de finală. Mai întâi cu Real Madrid, în primul său an pe „Bernabeu", eliminat de Spartak Moscova, apoi cu Barcelona, în 1994-1995, catalanii pierzând surprinzător „dubla" cu PSG.

Ultima dată când Hagi s-a apropiat de Liga Campionilor a coincis cu sezonul în care românul şi-a „agăţat ghetele-n cui": în 2000-2001, a condus-o pe Galatasaray la un pas de semifinale, turcii fiind opriţi de Real Madrid.

Ronaldo

Dublu campion mondial şi de trei ori numit cel mai valoros jucător al planetei, Ronaldo a eşuat mereu în tentativa de a cuceri trofeul Ligii Campionilor, deşi între 1994 şi 2008 brazilianul a jucat pentru cinci cluburi europene care totalizează nu mai puţin de 22 de trofee continentale: PSV Eindhoven, Barcelona, Inter Milano, Real Madrid şi AC Milan!

Brazilianul Ronaldo a impresionat la Barcelona, dar nu a triumfat în Liga Campionilor

No title

Cel mai aproape a fost în 2003, cu „galacticii", Realul fiind învinsă în semifinale de Juventus după ce în sferturi trecuse de Manchester United cu un hat-trick semnat chiar de „Fenomenul" Ronaldo. O situaţie inedită s-a petrecut în 2007. Brazilianul tocmai ajunsese la AC Milan, însă fără drept de a juca în Liga Campionilor pentru „diavoli". Aceştia aveau să se impună în finala de la Atena!

Eric Cantona

„King Eric" şi-a primit supranumele de la fanii lui Manchester United, care l-au votat drept jucătorul secolului pentru actuala campioană a Angliei. Curios, ţinând cont de faptul că pe Old Trafford Cantona a jucat doar cinci sezoane, în perioada 1992-1997.

Cantona e o legendă vie pentru fanii lui Manchester United

No title

A fost de ajuns pentru a cuceri patru titluri interne, niciunul însă pe plan european. În 1997, Eric şi United au fost eliminaţi de Borussia Dortmund în semifinala Ligii, iar ulterior, la câteva săptămâni distanţă, Cantona îşi anunţa retragerea din fotbal.

Lothar Matthäus

Cel care a fost la un pas de a deveni antrenorul Unirii Urziceni în locul lui Dan Petrescu a activat ca fotbalist la două mari echipe europene, Bayern München şi Inter Milano. Dacă la italieni Matthäus a fost lipsit de satisfacţii europene, la Bayern a jucat două finale ale celei mai importante competiţii intercluburi.

Ambele pierdute în mod dramatic. Prima dată în 1987, când Bayern a condus-o pe FC Porto timp de 80 de minute, însă a pierdut pe final, apoi în 1999, în memorabila finală cu Manchester, decisă în prelungiri de golurile lui Sheringham şi Solskjaer. Germanii aveau să se revanşeze în 2001, cucerind Liga, fără Matthäus însă, care se retrăsese în martie 2000.

Gabriel Batistuta

Comparativ cu Hagi, Ronaldo, Cantona, Matthäus şi Mendieta, „Bati-gol" are o situaţie specială, argentinianul neavând şansa să joace la una dintre echipele obişnuite cu fazele avansate ale Ligii Campionilor. „Cred că dacă aş fi înscris atâtea goluri pentru Milan sau Inter aş fi câştigat mai multe trofee", a spus chiar Batistuta, care a marcat pentru Fiorentina de 269 de ori, în 168 de meciuri.

Gaizka Mendieta

Ghinionul lui Matthäus, cu două finale de Liga Campionilor pierdute, a fost cunoscut şi de Gaizka Mendieta, mijlocaşul spaniol consacrat în tricoul Valenciei, în perioda 1992-2001. Astfel, în finala Ligii Campionilor din 2000, Valencia şi Real Madrid s-au întâlnit într-un ultim act sută la sută spaniol, câştigat la scor de „galactici" (3-0). Mai agonizant a fost în 2001, în finala cu Bayern.

Mendieta a înscris de două ori din 11 metri, o dată în timpul regulamentar şi o dată la loteria penaltyurilor, câştigată la limită (5-4) de bavarezi. „Acele penaltyuri nu mi le voi putea scoate din minte niciodată", a spus Mendieta ulterior. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite