Emma Răducanu, pe mâna lui Darren Cahill: Prinde contur o mutare spectaculoasă. Reacţia lui Halep

Emma Răducanu, pe mâna lui Darren Cahill: Prinde contur o mutare spectaculoasă. Reacţia lui Halep

Emma Răducanu (18 ani, 22 WTA) îşi pregăteşte revenirea pe teren, după un US Open istoric în care a luat titlul după zece victorii, fără set pierdut!

Emma şi-a luat o pauză după Flushing Meadows, iar calendarul ei de final de sezon include opriri la Indian Wells (4-17 octombrie) şi la Kremlin Cup (18-24 octombrie). 
 
Aici însă, Răducanu nu va mai fi însoţită de Andrew Richardson, antrenorul pe care l-a avut alături, la New York. De fapt, în cele două apariţii la turneele de Grand Slam de până acum, Emma a avut de fiecare dată un alt antrenor. În iulie, la Wimbledon, a colaborat cu Nigel Sears şi s-a oprit în optimi. Apoi, l-a angajat pe Andrew Richardson în baza unui contract valabil pentru şapte săptămâni. Richardson (47 de ani) a revenit astfel în stafful Emmei cu care a lucrat, prima dată, pe când britanica avea doar 11 ani. Răducanu s-a hotărât să apeleze la Richardson pentru US Open tocmai pentru că acesta o cunoaşte atât de bine din perioada junioratului. Totuşi, după ce a dat lovitura la New York, presa internaţională a intuit că urmează încă o schimbare în stafful Emmei. 
 
În primul rând, contractul lui Richardson a fost unul temporar. Apoi, schimbările permanente ale antrenorilor au marcat toată cariera lui Răducanu de până acum. Pentru că tatăl ei, românul Ion Răducanu, a considerat că aceste schimbări pot ajuta fiica ei să progreseze constant.
 
Darren Cahill
 
Cine va fi însă următorul antrenor pentru campioana de la US Open? Eurosport a scris că Emma are două nume pe lista sa: Darren Cahill, care tocmai a pus capăt colaborării cu Halep, dar şi Patrick Mouratoglou, care are mai mult timp liber la dispoziţie, de când Serena Williams joacă foarte rar.
 
„Are un potenţial mare“
 
Varianta cooptării lui Darren Cahill (55 de ani) în stafful Emmei Răducanu a fost comentată şi de Simona Halep.
 
„Mi se pare o variantă bună pentru Darren. Emma e o fată extraordinară, are un potenţial mare pentru a câştiga şi alte turnee de Grand Slam. Cred că se va odihni puţin (n.r. Darren Cahill), apoi, cred că va fi cu altcineva. Oricum, nu cred că vom fi vreodată adversari, vom rămâne prieteni pentru totdeaună“, a explicat Halep pentru Telekom Sport.
 
Simona a detaliat, încă o dată, de ce s-a încheiat parteneriatul cu Cahill sub comanda căruia a obţinut cele mai bune rezultate din carieră: atingerea locului 1 WTA, plus câştigarea primului Grand Slam, la French Open 2018. 
 
Halep (dreapta) s-a înţeles de minune cu antrenorul australian
 
„Au fost şase ani frumoşi, plini, doar că relaţia profesională s-a întrerupt, a fost un an greu cu pandemia, el n-a ajuns acasă deloc în 9 luni. Acum, dacă am fi continuat, el trebuia sa stea cu mine pentru perioada de pregătire din următorul sezon. Cred că s-a uzat puţin relaţia profesională şi am hotărât de comun acord să ne oprim. A ajuns la sfârşit relaţia, mi-a parut rău, am avut un gol în stomac, la fel şi el. Dar suntem prieteni foarte buni şi mă bucur că am avut ocazia să câştig un prieten“, a spus Halep.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările