Emma Răducanu, aşteptată de bunica ei, la Bucureşti: Când a fost ultima dată aici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raducanu

Noua vedetă a tenisului feminin are legături cu România datorită tatălui ei, Ion, care, după ce s-a stabilit în Anglia, şi-a schimbat numele în Ian. Acesta a continuat să-şi aducă fiica la Bucureşti, dar, în ultima perioadă, călătoriile în ţară s-au rărit.

Emma Răducanu (18 ani, 23 WTA) a câştigat US Open, în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar numele ei continuă să fie pe buzele tuturor, deşi au trecut deja câteva zile de la performanţa ei formidabilă, la New York.

În România, Emma a ajuns să aibă foarte mulţi fani peste noapte, exact cum se întâmpla cu Bianca Andreescu în 2019, o altă jucătoare cu origini româneşti. Doar că acum, de când „Bibi“ a intrat într-un con de umbră, aproape că nimeni nu mai vorbeşte de canadianca de 20 de ani în ţară, 

Revenind la Emma Răducanu, interesul pentru ea în România a explodat, ceea ce i-a îndemnat pe reporterii de la „Observatornews“ să o găsească pe bunica ei, care locuieşte în centrul Capitalei. Bunica Emmei a devenit, la rândul ei, o ţintă pentru media, după ce jucătoarea de 18 ani a povestit, cândva, că o vizitează, la Bucureşti.

La întâlnirea cu reporterii de la „Observatornews“, bunica Emmei a furinzat două informaţii importante: 

*Campioana de la US Open n-a mai fost în România de doi ani. 

*Când a venit în Bucureşti, Emma a învăţat să facă sarmale.

„Am văzut-o pe Emma înainte de pandemie, ultima dată. Când au venit ei aici.  Da, şi ea a învăţat (n.r. - să facă sarmale), şi ei au învăţat, toţi învaţă când vin. Când faci, înveţi“, a spus bunica jucătoarei de tenis.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite