Dan Petrescu a lăsat Kuban pentru Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Bursucul“ şi-a dat ieri demisia de la echipa din Krasnodar şi e aşteptat să semneze cu una dintre formaţiile bogate din capitală, Dinamo sau ŢSKA.

Anunţată la nivel de zvon de mai multă vreme, plecarea lui Dan Petrescu de la Kuban Krasnodar s-a oficializat ieri. După numai patru etape din noul sezon din Rusia, în care „verzii" sunt la mijlocul clasamentului, locul 8 cu două victorii şi două înfrângeri, „Bursucul" a anunţat într-o conferinţă de presă că va părăsi echipa pe care o antrenează de doi ani şi jumătate, timp în care a reuşit o promovare din liga a doua şi o calificare în play-offul primelor opt echipe din prima ligă.

„Dan a venit şi mi-a cerut să-l las să plece, spunându-mi că a făcut pentru Kuban absolut tot ce i-a stat în putinţă. N-avem ce să facem, trebuie să-l înţelegem şi să-l respectăm", a anunţat patronul lui Kuban, Oleg Mkrtchyan, care e dispus să renunţe la clauza de reziliere pe care i-o fixase lui Petrescu în momentul în care-i dublase salariul. După vânzarea lui Traore în vară, la Anji, neînlocuit cu un atacant de valoare apropiată, era clar că se anunţa aproape imposibilă îndeplinirea obiectivului anunţat anul trecut, calificarea în cupele europene cu echipa din Krasnodar. Aşa că oportunitatea unui pas înainte nu a fost scăpată de Petrescu. În urma lui, la Kuban, rămân doi jucători români, Gigel Bucur şi Daniel Niculae, ultimul adus chiar în această vară.

Va fi în play-offul Ligii Europa

Presa din Rusia dă ca viitoare destinaţie pentru el una dintre echipele bogate din Moscova, cu bugete de aproape o sută de milioane de euro, Dinamo sau ŢSKA, ambele calificate în play-offul Ligii Europa. Cel mai probabil, e vorba de prima variantă, echipa care se află pe ultimul loc în Rusia, cu patru înfrângeri din patru meciuri, şi care şi-a concediat deja antrenorul şi are acum un tehnician interimar.

2 milioane de euro era salariul anual al lui Dan Petrescu la Kuban Krasnodar.

"Sunt mândru de ce am realizat la Kuban, am încercat să duc echipa la un alt nivel. Dar acum am nevoie de o schimbare, de o nouă provocare."
Dan Petrescu fost antrenor Kuban

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite