Curg veştile proaste pentru Transylvania Open: Trei vedete nu mai vin în România

Curg veştile proaste pentru Transylvania Open: Trei vedete nu mai vin în România

Veronika Kudermetova

De astăzi, au început calificările celui mai puternic turneu de tenis găzduit la noi, în ultimii ani. De luni, vor fi programate şi meciurile de pe tabloul principal. Din păcate, într-o atmosferă dezolantă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Transylvania Open a primit o lovitură dură, cu câteva ore înainte de startul calificărilor. După cum „Adevărul“ a scris aici, potrivit noilor restricţii, organizatorii trebuie să restituie banii încasaţi pentru biletele / abonamentele vândute, întrucât turneul se va desfăşura fără spectatori! 
 
Din păcate pentru oficialii întrecerii, aceasta n-a fost singura surpriză neplăcut, venită pe ultima sută de metri. Astăzi, s-a aflat că trei dintre sportivele aflate pe lista capilor de serie nu vor mai veni în România. Vorbim despre Elise Mertens (Belgia, 18 WTA) şi despre rusoaicele  Veronika Kudermetova (32 WTA) şi Ekaterina Alexandrova (37 WTA). 
 
Doar ultima are o absenţă motivată, în condiţiile în care a avansat până în semifinalele Kremlin Cup, unde va juca, astăzi, cu Maria Sakkari (7 WTA). Având acest parcurs lung, la Moscova, era normal ca Alexandrova să nu joace, aproape imediat, într-o altă întrecere. În schimb, Mertens a fost pe teren ultima dată la 8 octombrie, fiind învinsă în primul meci de la Indian Wells. Nici Kudermetova n-a jucat prea mult, fiind eliminată, acum două zile, de Halep, la Kremlin Cup, în optimi.
 
După ultimele retrageri, tabloul de la Transylvania Open va fi completat de Ana Bogdan (105 WTA) şi de Gabriela Ruse (83 WTA), care au fost scutite de calificări, potrivit Eurosport. Iar o altă româncă, Andreea Prisăcariu (21 ani, 340 WTA) va evolua în tururile preliminare, unde va avea nevoie de două victorii, pentru a promova şi ea pe tablou.
 
La Cluj, a sosit deja Emma Răducanu (18 ani, 24 WTA), campioana de la US Open 2021, după cum Adevărul a scris aici.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările