Craiova vibrează: Mutu, conferinţă spectaculoasă la prezentarea sa oficială, ca antrenor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mutu

Ajunsă pe prima scenă a fotbalului românesc, echipa patronată de Adrian Mititelu a dat deja o mare lovitură de imagine, aducându-l pe bancă pe fostul selecţioner al naţionalei U21.

Oraşul Craiova va avea două echipe în Liga I, în noua stagiune. Dacă CSU a fost o pretendentă la titlu, în ultimele sezoane, „U“, formaţia care tocmai l-a prezentat pe Adrian Mutu în funcţia de antrenor, speră să ajungă şi ea cât mai sus.

Pentru Mutu va fi a patra sa experienţă, în calitate de principal, după ce a pregătit, pe rând, Voluntari (aprilie - iunie 2018), echipa de rezerve a celor de la Al-Wahda (Emirate, iulie 2018 - decembrie 2019) şi România U21 (ianuarie 2020 - iunie 2021).

Ajuns în faţa jurnaliştilor, în prima sa apariţie publică după ce a semnat cu Craiova, Mutu a vorbit cu mare entuziasm despre această provocare, iar Telekom Sport a redat, integral, declaraţiile tehnicianului.

Ce a spus Adrian Mutu?

*E o perioadă de discuţii, negociem cu jucători. N-avem un obiectiv clar. Vom vorbi mai puţin şi vom face foarte multe. Mulţumim familiei Mititelu, sper să le răsplătesc încrederea cu rezultate. Obiectivele sunt pe foaie. Eu sunt un antrenor ambiţios, am obiective, oricum. N-am venit să fac act de prezenţă. M-a convins setea de performanţă a echipei. Nu situaţia materială, nu asta contează. E o echipă nou-promovată, sunt şi eu tânăr.

*Împreună vrem să creştem, să avem performanţă. Să nu vă gândiţi că într-un an vom lua campionatul. Pentru a face un lucru sustenabil, trebuie să construim în timp, cu calm, cu paşi inteligenţi. 

*Credeţi că nu ştiu ce înseamnă România? Am venit de afară? Am avut mereu parte de presiune. Şi la România U21 am avut. Eu cred că nu o să vedeţi niciodată critici publice din partea familiei Mititelu. Normal că vor fi discuţii. Dar atât timp cât sunt constructive, n-am niciun fel de problemă.

*Le mulţumesc suporterilor pentru primire, dar trebuie să fim conştienţi că vom juca într-o ligă mult mai bună. Doar prin muncă, disciplină, seriozitate şi răbdare ne vom putea realiza obiectivele.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite