Bianca Andreescu şi Juan Martin Del Potro s-au retras de la Australian Open 2020, din motive similare

Bianca Andreescu şi Juan Martin Del Potro s-au retras de la Australian Open 2020, din motive similare

Bianca Andreescu a declarat forfait pentru a doua oară în ultimele trei turnee de Mare Şlem

Bianca Andreescu şi Juan Martin Del Potro au anunţat că nu vor participa la primul turneu de Mare Şlem al sezonului 2020, Australian Open, programat să înceapă luni, 20 ianuarie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fac parte din generaţii diferite, au câte un trofeu la US Open în palmares şi, din păcate, ambii vor absenta de la Melbourne din cauza unor accidentări nerefăcute la genunchi. Bianca Andreescu şi Juan Martin Del Potro sunt nevoiţi să amâne startul sezonului, lăsând un gol pe tablourile din Australia.
 
Campioană la US Open, anul trecut, Bianca Andreescu, locul şase în clasamentul mondial în acest moment, nu scapă de problemele de ordin fizic care nu i-au permis să joace un sezon complet nici în 2019 (ratând, practic, sezoanele pe zgură şi iarbă, având un singur meci disputat la Roland Garros). Accidentată la genunchi în grupe la Turneul Campioanelor, Bianca Andreescu a transmis că nu este refăcută şi preferă să dea prioritate sănătăţii.
 
"Salut! Vreau să vă dau ultimele noutăţi în ceea ce priveşte recuperarea mea după accidentarea de la genunchi suferită la WTA Finals, la Shenzhen. Recuperarea decurge mulţumitor, mă simt mai bine şi mai puternică pe zi ce trece, dar am discutat cu echipa mea şi, la recomandarea doctorilor, am decis că Australian Open ar fi prea devreme şi, din păcate, nu voi putea participa anul acesta. A fost o decizie greu de luat, întrucât iubesc să joc la Melbourne, dar trebuie să respect planul pentru recuperarea genunchiului şi a corpului meu", a scris sportiva de origine română pe Twitter.
 
Juan Martin Del Potro a fost la fel de prompt în a-şi anunţa retragerea de la Australian Open 2020, chiar dacă până la startul întrecerii mai sunt nouă zile. Argentinianul, campion la US Open în 2009, va rata pentru al doilea an consecutiv Grand Slam-ul de început de sezon.

Del Potro s-a accidentat anul trecut la Queen's, pe iarbă, retrăgându-se înaintea optimii de finală cu spaniolul Feliciano Lopez. "Turnul din Tandill" s-a operat la genunchi în Spania, însă recuperarea a decurs greoi pentru sportivul în vârstă de 31 de ani. "DelPo" a coborât pe locul 120 ATP.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările