Bencic a învins-o pe Halep, dar şi pe fanii ei din tribune: Ce a spus despre atmosfera românească din Dubai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Belinda Bencic (45 WTA) s-a luptat nu doar cu Simona Halep (2 WTA), ci şi cu atmosfera românească din tribunele arenei din Dubai.

Belinda Bencic e în semifinalele Dubai Tennis Championship, după ce, în ultimele două zile, a disputat două partide memorabile. 

Cu Sabalenka (9 WTA), a salvat şase mingi de meci, înainte de a câştiga, iar astăzi a avut nevoie de trei seturi şi de trei mingi de meci pentru a trece de Halep.

După victoria care a propulsat-o în semifinale, Bencic a acordat un interviu pe teren, transmis de Digi Sport, postul care deţine drepturile pentru Dubai Tennis Championship.

Ce a spus Belinda Bencic?

*Am avut un meci dificil ieri şi am avut un meci dificil şi astăzi. N-aş putea fi mai fericită! Sunt foarte bucuroasă pentru modul în care am luptat. Vă mulţumesc mult celor care m-aţi susţinut. Au fost mulţi fani ai Simonei în tribune, dar am simţit suportul vostru şi vă mulţumesc.

*Poate pe afară par calmă, dar înăuntru sunt un dezastru, nu mai ştiu ce să gândesc. Sunt o jucătoare emotivă, câteodată, mă enervez, dar încerc să lupt. Toate astea fac parte din jocul meu. Aşa sunt eu. În ultimii ani, am învăţat multe, cred că m-am dezvoltat că jucătoare şi ca persoană.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite