Begu, coşmarul continuă: Cum va fi afectat clasamentul Irinei după încă un turneu ratat. Cifrele dezastrului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Begu ajunsese, la un moment dat, a doua jucătoare din România în clasamentul WTA, după Simona Halep. Acum însă, bucureşteanca de 29 de ani e într-o criză profundă.

„Eu am venit aici 6 luni ca să vedem ce dracu' facem după Simona (n.r. – Halep). Pentru că pe mine mă aşteaptă Sahara, cu tot nisipul de acolo. Iar eu nu pot vinde nisip“, spunea Ion Ţiriac, în luna iulie, la scurt timp după ce a ajuns preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT).

Iar Ţiriac are dreptate! 2019 e un an pe care România l-a început cu şase jucătoare în Top 100, iar acum, după nouă luni şi jumătate, doar trei sportive s-au mai aflat în această zonă a clasamentului, la începutul acestei săptămâni: Halep (6 WTA), Sorana Cîrstea (95 WTA) şi Irina Begu (98 WTA). Din păcate, ultima dintre ele, Irina Begu, va părăsi şi ea Top 100, începând de luni. Iar asta pentru că bucureşteanca de 29 de ani traversează un sezon groaznic: 16 victorii în 37 de meciuri! Iar de la 17 iulie încoace, Begu chiar că trăieşte un coşmar: cinci înfrângeri în opt partide! 

Ultimul eşec l-a înregistrat, marţi, la Korea Open, la Seul. Anul trecut, Begu atinsese sferturile în această competiţie, aşa că avea de apărat 60 de puncte. Le-a pierdut însă pe toate, fiind învinsă acum, în turul I, de Linette (48 WTA), scor 1-6, 4-6. 

Eliminarea înseamnă că, începând de luni, Begu va suferi o cădere de 17 locuri în ierarhia WTA, urmând a ajunge pe 115!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite