Australian Open, un turneu blestemat: Un arbitru a făcut infarct în camera sa de hotel

Australian Open, un turneu blestemat: Un arbitru a făcut infarct în camera sa de hotel

Carlos Bernardes, o prezenţă obişnuită la Australian Open, în ultimii ani

Până să reuşească să gestioneze numărul tot mai mare de cazuri de COVID-19 care apar în rândul jucătorilor, organizatorii s-au lovit de o situaţie şi mai gravă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alarmă la Melbourne! Astăzi, o ambulanţă a ajuns la unul dintre hotelurile care găzduiesc persoane ce vor fi implicate în primul Grand Slam al anului, în perioada 8-21 februarie.
 
Într-o primă fază, s-a speculat că a fost vorbă de un nou caz de COVID-19, în condiţiile în care bilanţul s-a mărit astăzi, după cum „Adevărul“ a scris aici. Ulterior însă, s-a aflat că urgenţa medicală n-a fost legată de noul coronavirus, ci de un atac de cord suferit de arbitrul Carlos Bernardes (55 de ani). 
 
Potrivit presei internaţionale, din fericire, Bernardes a ajuns pe mâna medicilor, înainte ca starea sa să se agraveze şi, în acest moment, e în afara oricărui pericol. Totuşi, aproape sigur, brazilianul va fi sărit din schemă pentru primul Grand Slam al anului, urmând a intra într-un program de refacere.
 
De-a lungul carierei sale de până acum, Bernandes a arbitrat cinci finale de Grand Slam, prima la US Open 2006.
 
O fotografie cu momentul în care Carlos Bernardes a fost dus la spital

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările