Augustin: „De când Silvia era în comă, nu mai puteai vorbi cu «Mister»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Augustin
Ionel Augustin

Două dintre fostele glorii ale clubului Dinamo, Ionel Augustin şi Ion Pârcălab, au rămas siderate în momentul în care au aflat cumplita veste care a îndoliat întreaga suflare dinamovistă. Lui Cornel Dinu i-au transmis imediat mesaje de consolare şi Bogdan Stelea, Florin Prunea, dar şi alţi foşti fotbalişti de-ai roş-albilor.

Cumplita veste, a trecerii în nefiinţă a soţiei lui Cornel Dinu, a luat prin surprindere întreaga suflare dinamovistă. Unul dintre cei mai reprezentativi fotbalişti din istoria clubului Dinamo, Ion Pârcălab, abia şi-a găsit cuvintele pentru a-şi exprima compasiunea pentru drama pe care o trăieşte Cornel Dinu. „Am rămas fără cuvinte. Ce pot să mai zic eu acum? Ştiu cât de mult o iubea Cornel pe Silvia, ştiu cum o venera, puţini oameni ca ei mai întâlneşti în ziua de azi. Dumnezeu s-o ierte! Trebuie să avem acum mare grijă de Cornel, pentru că el este extrem de afectat“, a spus „Săgeata Carpaţilor“.

Ionel Augustin, un alt fotbalist de legendă de-al roş-albilor, a aflat de la adevarul.ro trista veste. „Mamă-mamăăă, ce veste îmi dai. De când Silvia a intrat în comă nu mai puteai vorbi cu «Mister». Pentru mine, Silvia este un suflet aparte. Nu pot uita cum Silvia şi Cornel Dinu m-au ajutat foarte mult la începuturile mele ca fotbalist la Dinamo. Nu-mi vine să cred că Silvia nu mai este. Sunt la un meci de old-boys cu Stelea, Prunea şi toţi băieţii.... Nici nu ştiu cum să le zic şi lor.... Nici nu ştiu ce să mai zic, am rămas mut. Dumnezeu s-o ierte!“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite