Astra - FCSB 0-1: agonia se prelungeşte. Meci cu sânge şi scandal la Giurgiu. Acuze dure la final

Astra - FCSB 0-1: agonia se prelungeşte. Meci cu sânge şi scandal la Giurgiu. Acuze dure la final

Marius Şumudică

La 24 de ore după ce oltenii au aliniat o echipă de rezerve contra Viitorului, giurgiuvenii au procedat aproape la fel: nici unul dintre fotbaliştii care a avut legătură cu FCSB n-a evoluat luni seara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Geraldo, cu trecut roş-albastru, a fost accidentat. Teixeira, dorit de Gigi Becali, la fel. Junior Morais, cel care a semnat deja cu FCSB, a cerut să nu joace. Lovin, ex-FCSB, a rămas pe banca de rezerve. 
 
Fără aceşti patru fotbalişti, de obicei, titulari, Astra a fost o pradă relativ uşoară pentru bucureşteni care s-au impus cu 1-0 (Gnohere 12). Nici n-a mai contat că, suspendat, Laurenţiu Reghecampf n-a stat pe bancă, însă a fost surprins, încălcând regulamentul şi dând indicaţii telefonice din parcarea stadionului din Giurgiu!
 
Victoria FCSB-ului înseamnă că Gigi Becali mai are speranţe la câştigarea titlului, după cum „Adevărul“ a explicat aici. Cu o etapă înainte de terminarea play-off-ului, clasamentul arată aşa:
 
1. Viitorul 41 puncte
2. FCSB 41p
3. Dinamo 39p
4. CFR Cluj 33p
5. CS U Craiova 31p
6. Astra 26p
 
Ultima rundă (13 mai): Dinamo - Astra, FCSB - CS U Craiova, Viitorul - CFR Cluj
 
Acuze dure la adresa arbitrajului lui Tudor
 
Marius Şumudică (antrenor Astra): Să-l vedeţi pe Takayuki! I-a dat Tănase cu cotul, are ochiul umflat şi se face că nu vede. Nu vedeţi ce se întâmplă pe acest final de campionat? Tot ce a fost la limită a dat numai într-o direcţie, nu se poate aşa ceva! Dacă asta e FCSB sau Steaua, e ruşinos. Să stai pe jos, să te faci că ai cârcei...Să le dăm un Anticârcel. Aşa au văzut ei în teren...Eu sunt mândru de ce am făcut şi că în a doua repriză i-am făcut să stea pe jos. Domnul Tudor mi-a zis să mă duc la el în cameră să stăm de vorbă. Nu mă duc, ce să vorbesc cu el la el în cameră? I-am zis: vino să-l vezi pe Takayuki, că lângă tine, la distanţă de un metru, i-a dat un cot de i-a spart ochiul!
 
Cristi Săpunaru (fundaş Astra): Takayuki are doi dinţi lipsă şi gura spartă! Nu mă interesează cine ia campionatul. Îi transmit însă lui Duckadam să-şi vadă de echipa dânsului, să nu pronunţe numele meu, pentru că vorbeşte mult şi prost. Probabil că a fost pus de patronul Stelei să vorbească. L-am respectat şi îl respect, dar când pronunţă numele meu, atunci să vină cu dovezi clare. Am arătat foarte puţin din ceea ce puteam în play-off, dar eu în viaţa mea nu m-am dat la o parte cu vreo echipă. Am încercat să câştigăm fiecare meci.
 
Helmuth Duckadam (preşedinte de imagine FCSB): Nu l-am acuzat cu nimic pe Săpunaru, dacă ţin bine minte. Am spus că doar poţi să-ţi spui nişte întrebări după meciul cu Viitorul. La experienţa lui, şi-a dat două autogoluri. Acelaşi lucru l-am spus şi despre Marc, care a fost cel mai periculos atacant al lui Dinamo.
 
Denis Alibec (atacant FCSB): Ne bucurăm că am câştigat, sperăm acum să ne impunem şi cu CS U Craiova şi să încercăm să luăm titlul. Îmi pare rău pentru foştii mei colegi de la Astra, ei nu mai au nicio şansă la nimic, asta e viaţa. Acum, nu mai avem deloc presiune, ea e pe Viitorul, vom aştepta să vedem ce va fi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările