Amatto Zaharia, Ruxandra Dragomir şi Virgil Stănescu au jucăt oină la Cupa Regelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cupa Regelui la Oină FOTO Georgiana Dinu
Cupa Regelui la Oină FOTO Georgiana Dinu

Federaţia Română de Oină, care îşi desfăşoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Regelui Mihai I, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi al Federaţiei Române de Rugby, a organizat la sfârşitul săptămânii trecute un meci demonstrativ, la care au participat personalităţi de renume din sportul românesc.

Ajunsă la a doua ediţie, „Cupa Regelui la Oină“ s-a disputat între echipa gazdă Straja Bucureşti, în calitate de câştigătoare a Cupei Federaţiei de Oină în 2013, şi echipa Frontiera Tomis Constanţa, învingătoare în Campionatului Naţional de Oină şi Cupa României în 2013. 
După meci a avut loc o partidă demonstrativă la care au luat parte nume sonore din sportul românesc, printre care campioana olimpică Alina Dumitru, maestrul emerit al sportului românesc Amatto Zaharia şi preşedinte al Federaţiei Române de Kempo, preşedintele-jucător al echipei de baschet Steaua CSM EximBank Virgil Stănescu, legenda tenisului românesc Ruxandra Dragomir şi multiplii campioni Marian Drăgulescu, Nicoleta Grasu sau Monica Iagăr. Lor li s-au alăturat artiştii Andrei Duban, Ion Dichiseanu, Şerban Copot sau Matteo. 

În tribune au fost prezente numeroase personalităţi, printre care reprezentanţii Casei Regale, Andrew Popper (şef al Casei Regale) şi Ioan Tucă (director al Casei Regale). La începutul meciului, imnul României a fost intonat de Daniela Vlădean, prim-solistul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian“. „A fost un eveniment extrem de important pentru federaţia noastră şi pentru oină, în general. Competiţia a fost organizată în condiţii excelente, la fel ca şi anul trecut, cu sprijinul MTS, COSR şi al Federaţiei Române de Rugby, care ne-a pus la dispoziţie o bază superbă. Evenimentul a fost unul extraordinar, atât prin prisma valorii echipelor care au participat, cât şi prin prisma mediatizării de care a beneficiat această fostă supercupă a României prin prezenţa la eveniment a personalităţilor de renume din sportul românesc“, a declarat Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină, pentru revista „Sport Revolution“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Virgil Stănescu: „Familia şi cariera se completează frumos în viaţa mea“

Virgil Stănescu şi Ruxandra Dragomir, premiaţi pentru excelenţă în sport

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite