Ţicleanu, optimist cu Astra: „A venit momentul să obţinem trei puncte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Universităţii Craiova, Aurel Ţicleanu, crede că echipa sa poate obţine diseară prima victorie din campionat. 

„Cred că va fi un meci foarte disputat, din care sperăm să scoatem punct sau puncte“, a spus „Chiose“ pe site-ul clubului.

Astra este o echipă care a dat două goluri pe terenul campioanei. Nu oricine poate să facă 2-2 la Cluj. Este un adversar greu pentru oricine şi îmi aduc aminte de rezultatele din sezonul trecut, când aproape toate echipele grele ale campioantului au plecat învinse de la Ploieşti“, a adăugat Ţicleanu.

Trebuie să trecem peste toate supărările, este obligatoriu. Am fost din ce în ce mai aproape de victorie. Cu Steaua am obţinut-o pe teren, dar nu au fost alţii de acord. Cu Timişoara ne-au lipsit cred zece secunde. Acum a venit momentul să fim şi mai aproape şi să şi obţinem cele trei puncte. Băieţii sunt conştienţi de acest lucru, s-au pregătit bine. Un rezultat bun ne stă la îndemână cu Astra“, a încheiat tehnicianul Ştiinţei.

Partida Astra Ploieşti - Universitatea Craiova se dispută astăzi, de la ora 20.00, şi va putea fi urmărită LIVETEXT pe www.adevarul.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite