Iată câteva exemple. Primul şi cel mai flagrant neadevăr e mesajul că legalizarea căsătoriei non-hetero ar avea efect asupra natalităţii. Nimic mai fals. Toate ţările din UE cu gradul cel mai ridicat de fertilitate au legalizat căsătoria non-hetero. Conform statisticilor UE, familiile din Franţa (coeficient de fertilitate 1.92), Suedia (1.85), Irlanda (1.81), Danemarca (1.79), Marea Britanie (1.79) Islanda (1.74), Norvegia (1.71), Belgia (1.68) şi Olanda (1.66) sunt mai productive decât cele din România, care nasc doar 1.64 copii/ cuplu (sursa aici). Deci, nicio legătură între natalitate şi legalizarea căsătoriei celor ce iubesc altfel.

Al doilea mesaj al campaniei CpF contrazis de statistici este că influenţa bisericii sporeşte natalitatea. Tot statistica de mai sus arată că ţările cu cea mai viguroasă natalitate sunt şi printre cele mai atee. Mai mult, ţări vestice precum Spania, Portugalia şi Italia, în care biserica are încă o simţitoare influenţă în domeniile familiei şi educaţiei, au o natalitate mai redusă chiar şi decât România: 1.36 respectiv 1.34 şi 1.31.

Chemarea campaniei la păstrarea unei dinamici familiale tradiţionale (adică a „părinţilor, bunicilor şi strămoşilor noştri“) e şi ea dubioasă şi bazată probabil pe lecturi din Ion Creangă. Adevărat, strămoşii noştri divorţau mai puţin, dar analfabetismul şi abuzul copiilor, în special pedeapsa corporală, erau mult mai ridicate în cadrul familiei strămoşeşti decât în cel al familiei europenizate de azi. Vezi Moromeţii!

Conform unor statistici europene, 57% din copiii români au fost maltrataţi fizic de tată (natural sau vitreg). Tot aici merită amintit că familia tradiţională maltratează şi femeia. România se afla pe locul 8 în EU în 2012, cu un procentaj de 24% de femei abuzate de către bărbaţii lor. Tabelul de mai jos arată că, la violenţa de cuplu în primul an de relaţie, România împarte aurul cu Slovacia şi Bulgaria, alte două ţări care care mizează pe familia tradiţională (vezi imaginea de mai jos, sursa aici).

Dintre gafe aş discuta două. Prima e afirmaţia făcută în clip cum că „14 state înaintea noastră“ au luat măsuri similare de „ocrotire a copiilor“. Conform CpF, modelele demne de urmat pentru democraţia românească sunt: Armenia, Belarus, Bulgaria, Croaţia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia şi Ucraina. Desigur, în niciuna din aceste ţări românii nu au plecat în căutarea unei vieţi mai bune. Diaspora preferă ţările care respectă drepturile omului.

Dar gafa menţionării acestor ţări constă în special în scoaterea la iveală a afinităţilor politice ale puterii de azi din România. Clipul dă în vileag simpatia PSD pentru cripto-comunismul bielorus, intrarea în sfera de influenţă rusă, naţionalism şi stil de guvernare autoritarist, corupt şi anti-european.

A doua gafă: clipul sugerează că victoria referendumului depinde de o mobilizare şi lupte titanice similare celor date de soldatul român în Primul Război Mondial. Oricât ar fi ea de chinuită de fobii, sperăm că CpF nu doreşte să îi ia la baionetă pe românii ce iubesc altfel. Mai important, însă, e un alt aspect legat de primul război mondial. Se ştie că bătălii precum cea de la Mărăşeşti au rămas în istorie prin trimiterea la moarte a zeci de mii de români prost înarmaţi şi pregătiţi de luptă de către nişte generali cam nepăsători la viaţa lor. Ce spune asta despre chemarea la lupta CpF de azi şi despre cum îi priveşte ea pe cei mobilizabili?

În concluzie, dacă CpF reprezintă o organizaţie interesată sincer de natalitate, va căuta sfat competent. Acesta se obţine de la asistenţi sociali, pediatrii sau specialişti în cercetarea socială, şi nu la bisericile ortodoxe şi neoprotestante active în România (pe pagina de internet a CpF se poate lesne observa influenţa americană). Sunt convins ca într-un sondaj efectuat în rândul asistenţilor sociali români, care se confruntă zi de zi cu multiplele probleme ale familiei tradiţionale, căsătoria non-hetero nu va intra pe lista de priorităţi. Cauzele scăderii natalităţii şi abuzului copilului sunt altele. Cine vrea să intervină ştie ce are de făcut.