Mă adresez, prin urmare, direct vouă, elitelor emergente ale Generaţiilor Y şi Z, şi scriu cu încrederea că putem purta împreună această conversaţie în mod detaşat, aplicat, riguros, ca să vă pregătiţi cum se cuvine pentru ceea ce aveţi de făcut în următorul deceniu.

În trei paşi construiesc argumentele mesajului meu strategic, în următoarea logică: mai întâi, de ce aveţi nevoie de o conversaţie despre putere, distinctă de celelalte conversaţii privind nevoia unui nivel înalt de competenţă în ariile de expertiză alese de fiecare dintre voi; apoi, de unde putem începe să învăţăm ce înseamnă a exercita putere; şi, în sfârşit, ce resurse cred eu că puteţi mobiliza în sprijin.

Cu peste zece ani în urmă, am denumit acest Proiect de Ţară "România pe bune", înţelegând prin această sintagmă iniţierea şi dezvoltarea (inclusiv prin utilizarea inteligentă a puterii de penetrare şi influenţă a reţelelor sociale) a unei mişcări civice omonime, având ca scop sprijinirea celei mai reprezentative voci a generaţiei voastre pentru a candida la Preşedinţia României cât mai curând cu putinţă, aducând astfel cu forţă în spaţiul conversaţiei publice valorile şi aspiraţiile voastre cele mai de preţ, cele pe care le doriţi aşezate la temelia unui stat modern, funcţional, eficient, care să vă reprezinte.

Este, acum, momentul ideal ca "România pe bune" să devină "România noului val". Succes, aşadar!...

Primul pas. Puterea e (mult) mai mult decât doar „brăţara de aur“ a meseriei bine făcute

De ce o conversaţie despre putere, în loc de... matematică, fizică, medicină, istorie, calculatoare, jurnalism etc.?

Răspuns: pentru că a exercita putere presupune un alt set de competenţe, semnificativ diferite de cele dobândite prin pregătirea specifică fiecărui domeniu profesional în parte. Atenţie: nu exclud excelenta pregătire profesională, ca atribut esenţial al credibilităţii fiecăruia dintre noi în spaţiul public, ba dimpotrivă!... Ce spun e că doar această componentă nu vă este suficientă pentru a accede la putere. Vă invit, de pildă, să citiţi cartea The 48 Laws of Power scrisă de Robert Greene şi Joost Elfers şi, la urmă, probabil că veţi fi de acord în bună măsură cu afirmaţia mea anterioară.

În context, cred că vă va fi de folos să vă puneţi, de pildă, întrebări din clasa celor care urmează şi să le daţi răspunsuri pragmatice, cu acoperire în fapte de valoare excepţională:

  • Cum deveniţi "generatori de contexte"?
  • Cum generaţi şi modelaţi conversaţii publice relevante?
  • Cum formulaţi şi diseminaţi mesaje publice de impact?
  • Cum vă instituţi, până în punctul în care voi înşivă deveniţi "instituţii" credibile, reputate, de care cei din jur încep să ţină seamă din ce în ce mai serios?
  • Cum vă păstraţi independenţa de gândire şi acţiune, şi cum faceţi să nu depindeţi de instanţe / cercuri de putere care să vă cenzureze, să vă controleze sau, în condiţii de dependenţă extreme, să vă oblige să spuneţi / comiteţi lucruri împotriva conştiinţei voastre?
  • Cum nu muriţi? Cum rămâneţi în viaţă şi fizic, dar şi semantic, prin forţa paradigmelor pe care le creaţi sau la schimbarea cărora contribuiţi decisiv?
  • Cum faceţi ce vreţi voi atunci când vreţi voi, şi cum nu faceţi ce nu vreţi voi atunci când nu vreţi voi?

Al doilea pas. Putere soft + putere hard = putere SMART!...

Dincolo de nuanţele cu siguranţă incitante şi spectaculoase ale lucrării citate anterior, vă recomand un punct de pornire validat până la a fi devenit referinţă clasică, în documentarea sistematică privind construcţia şi funcţionarea mecanismelor puterii, pe toate nivelurile. Am în vedere conceptul de putere smart, ca relaţie dinamică, inteligentă şi eficientă între puterea soft şi puterea hard. Polaritatea soft power & hard power a fost introdusă în vocabularul şi practica relaţiilor internaţionale de către profesorul Joseph S. Nye, Jr., autor, printre altele, şi al unui volum pe care vi-l recomand de asemenea, The Powers To Lead.

Ca definiţie, puterea smart înseamnă "utilizarea strategică a diplomaţiei, persuasiunii şi mecanismelor de proiectare a puterii şi influenţei prin modalităţi eficiente, bazate pe legitimitate politică şi socială" (Joseph S. Nye, Jr.). Deosebit de interesantă este şi componenta soft a puterii, teoretizată cu precădere de Nye, pe care îl puteţi asculta vorbind despre puterea soft (reprezentată de valorile, cultura, politicile şi instituţiile unei societăţi) şi puterea smart, aici.

Într-o cheie conexă conversaţiei despre putere, James Kouzes şi Barry Posner, doi reputaţi consultanţi în practica de leadership la nivel global, inventariază într-un recent volum invarianţii oricărui proces sănătos de leadership autentic. Argumentul autorilor este că, în condiţiile în care contextele s-au schimbat şi se schimbă semnificativ în permanenţă (ei urmărind procesul de trei decenii), conţinutul leadershipului tinde să consacre un set de ingrediente invariante la trecerea timpului, pe care Kouzes şi Posner le numesc "adevăruri".

Înainte, însă, de a vă lista "decalogul de leadership" Kouzes-Posner, are sens să prezint, pentru conformitate, şi ponderea componentelor unui set de caracteristici ale liderilor "admiraţi", aşa cum a rezultat din peste un milion de răspunsuri, colectate de pe şase continente (Africa, America de Nord, America de Sud, Asia, Australia, Europa) şi prelucrate riguros ştiinţific. Cerinţa a fost de a alege şapte caracteristici dintr-o listă predefinită, de douăzeci (p. 16-21)

Aşadar:

  • 87% au numit cinstea (honesty) drept cerinţa de prim rang. Credibilitatea bazată pe cinste şi pe ţinerea cuvântului dat este kilometrul zero al leadershipului. Thou shalt not lie!... Să nu minţi!...
  • 70% au numit capacitatea de liderilor de a fi vizionari (forward-looking).
  • 69% au numit capacitatea liderilor de a inspira pe ceilalţi (inspiring).
  • 64% au numit competenţa.
  • 42% au numit inteligenţa.
  • 40% au numit mintea deschisă, comportamentul fără ochelari de cal (broad-minded) etc.

Faptul spectaculos, vizibil de la mare distanţă, este că setul cinste-viziune-inspiraţie-competenţă (4 caracteristici din 20, deci 20%) este definit de procente mari, ce se detaşează incontestabil de toate celelalte 80% caracteristici, ceea ce spune foarte mult despre aşteptările extrem de precise ale oamenilor de la cei care îşi asumă să exercite leadership.

Iată şi invarianţii de leadership Kouzes-Posner, sau decalog, sau "cele zece adevăruri":

  • Primul adevăr. Fiecare în parte putem avea un impact pozitiv în lume (You can make a difference)
  • Al doilea adevăr. Credibilitatea este ingredientul esenţial al leadershipului (Credibility is the foundation of leadership)
  • Al treilea adevăr. Valorile direcţionează angajamentul (Values drive commitment)
  • Al patrulea adevăr. Liderii se disting prin focalizarea pe viitor (Focusing on future sets leaders apart)
  • Al cincilea adevăr. Nu putem face lucruri de unii singuri (You can’t do it alone)
  • Al şaselea adevăr. Încrederea guvernează totul (Trust rules)
  • Al şaptelea adevăr. Provocările sunt creuzetul măreţiei (Challenge is the crucible for greatness)
  • Al optulea adevăr. Fie conducem prin exemplul personal, fie nu conducem deloc (You either lead by example or you don’t lead at all)
  • Al nouălea adevăr. Cei mai buni lideri sunt cei care învaţă cel mai bine (The best leades are the best learners)
  • Al zecelea adevăr. Leadership înseamnă, în ultimă instanţă, rezonanţa inimilor (Leadership is an affair of heart) Esenţa acestui enunţ revine la pasiunea autentică (iubire, adică) a liderilor pentru tot ceea ce întreprind (misiunea, clienţii şi comunităţile pe care le servesc).

Al treilea pas. (Re)surse

În fine, un gând despre (re)sursele pe care le puteţi mobiliza pentru proiectul "România noului val". Fără multe comentarii, iată doar câteva cu care eu am avut privilegiul de a interacţiona direct, în ultimii ani – vă las plăcerea de a le descoperi pe fiecare, pe îndelete, după buna voastră voie:

...şi multe altele asemenea, active în spaţiul leadershipului civic, acolo unde nevoia de o altfel de Românie se exprimă mai mai acut decât oriunde altundeva – pentru că, mai pe şleau, povestea reală de până acum stă, după mine, cam aşa.

Generaţia politică "de tranziţie" – Preşedinţi şi prim-miniştri aferenţi – a cam dat de gard România în ultimii 25 de ani, aducând-o pe ultimele locuri în Europa la mai toate bunele (performanţă a educaţiei, sănătăţii, productivităţii, competitivităţii, bunăstării sociale etc.) şi pe primele locuri în Europa la mai toate relele (economie subterană nefiscalizată, corupţie endemică, traseism politic, bani negri pentru partide, ineptocraţie etc.), aşa că vă invit să creaţi voi înşivă paradigma României noului val, neotrăvită de miasmele politrucianiste de până acum.

Când fac afirmaţia cu datul de gard – gest inconştient eminamente politic, distructiv-degenerativ pe termen lung pentru fibra statului de drept numit România – am în vedere, specific, tolerarea, încurajarea sau coordonarea directă a unor stări de fapt care au condus, printre altele, la consecinţe specifice şi măsurabile cunoscute de întreaga lume civilizată, onestă şi normală la cap.

I mean, eat these, if you can (găsiţi voi sursele, că sunteţi isteţi):

  • Procent P.I.B. cel mai mic din UE alocat sistematic Educaţiei şi Cercetării: sub 4%
  • Inadecvare structurală la piaţa forţei de muncă – 25% şomeri NEET, cea mai mare rată din UE
  • Performanţă de sistem educaţional foarte slabă, documentată în fapt la nivel internaţional (PISA / OECD etc.) – locul 49 / 65 în 2009, locul 45 / 65 în 2012
  • Ultimul loc din Europa la Indicele de Învăţare pe Întreg Parcursul Vieţii (ELLI – European Lifelong Learning Index) - locul 23 / 23 în 2010
  • Ultimul loc din Europa la Indicele Competitivităţii Globale WEF (World Economic Forum) – locul 28 / 28 în 2014
  • Cel mai mare număr de analfabeţi din Europa – RO – 41% elevi de 15 ani; BG – 40%; Luxemburg – 26%; Austria – 25% etc.
  • În fine, recenta decizie a C.E.D.O., care califică mineriadele din anii '90 drept "crime împotriva umanităţii" şi obligă statul român să reia ancheta în speţă
  • şi câte şi mai câte!...

Y/Z, voi vă simţiţi mândri tare de tot că v-aţi născut în eterna şi fascinanta mioritică Românie a cărei clasă politică primeşte pentru halucinantele mineriade din '90 verdictul crime împotriva umanităţii, şi ai cărei guvernanţi o ţin ca demenţii de douăzeci şi mai bine de ani pe primele locuri la furăciune cangrenat-endemică şi pe ultimele locuri la "şcoală pe bune"? Eu, nu – deloc-deloc!...

Ca un micro-studiu de caz, iată evaluarea mea cea mai recentă asupra stării de fapt a Educaţiei:

„Ameninţarea critică la adresa Educaţiei din România (ameninţare = factor extern) este că lumea din jurul nostru se schimbă într-atât de iute, fără să o aştepte pe ea de România, sau să-i pese dacă România ţine sau nu pasul cu ea de lume, încât prin comparaţie noi părem că batem pasul pe loc. Iar diagnosticul, în ceea ce ne priveşte, e năucitor din acest punct de vedere: raportul The Europe 2020 Competitiveness publicat de World Economic Forum plasează în 2014 România pe locul 28 din 28 în Uniunea Europeană, pe baza indicelui agregat al competitivităţii.

Adică, pe ultimul loc.

Aici suntem acum.

Vulnerabilitatea critică la adresa Educaţiei din România (vulnerabilitate = factor intern) este starea de negare generalizată, în profunzimea societăţii, a realităţii că Şcoala funcţionează inerţial, în derivă, profund inadecvat timpurilor de azi şi de mâine, pentru că principiile sale de proiectare şi organizare nu mai sunt viabile, pur şi simplu. De frică sau din interes meschin (adică, incompetenţă şi impostură combinate în doze letale), straturile definitorii ale societăţii în raport cu Educaţia – clasa politică, profesorii, elevii, părinţii, bunicii, sindicatele – încă refuză cu încăpăţânare să-şi asume curajos a treia transformare istorică de sistem din istoria modernă a României, după cea pusă în fapt de Spiru Haret şi după reforma comunistă din anii ’50. Inconştienţi şi iresponsabili faţă de viitorul ţării şi al copiilor noştri, încă ţinem cu străşnicie, ca naţie, piciorul pe frână, în loc să facem ce avem de făcut, repede şi bine.

Aici suntem acum.

[…]

La urmă, rămâne realitatea implacabilă, ce nu ţine seama de niciun calcul politic meschin, conjunctural: starea Educaţiei, acum, înseamnă ameninţare directă la adresa siguranţei noastre naţionale, deoarece absolvenţii inepţi produşi de şcoala de azi sunt adulţii inepţi ai României de mâine.

Aşa încât azi, ca şi peste zece ani, tot de aici plecăm, şi până nu vom rezolva chestiunea nu va fi deloc „pace sub măslini”.

Ca să putem porni la treabă cum se cuvine, avem mai întâi a ancora ireversibil în istoria de acum borna zero a întregului proces: ieşirea României din negarea faptului că Şcoala mai poate funcţiona vreodată eficient aşa cum e acum. Această premisă este, pur şi simplu, eronată, falsă. Până nu ne vom reconcilia ca societate cu acest adevăr dur, inconfortabil, incomod vom pedala în gol acumulând frustrări tot mai dificil de gestionat, accelerând involuţia sistemului public al Educaţiei, în loc să stopăm urgent acest proces ucigător pentru societate şi să-l întoarcem curajos cu faţa spre viitor, spre evoluţie şi creştere sănătoase.

A consacra schimbarea paradigmei Educaţiei ca Proiect de Ţară este o misiune critică istorică, în contul elitelor de azi ale ţării. Elitele sunt persoane şi entităţi capabile să genereze Proiecte de Ţară pentru România. Proiectele de Ţară sunt cele a căror punere în fapt ne legitimează să stăm cu fruntea sus şi să dăm seamă în faţa istoriei.

De pildă, la 1 Decembrie 2018."

 

"Finis coronat opus"

Schimbaţi paradigma României!

Focalizaţi-vă intens pe dezvoltarea eficientă, în următorii zece ani, a mecanismelor care să vă permită acces la poziţiile formale de putere şi influenţă în stat şi în societate!

Luaţi puterea şi exercitaţi-o în aşa fel încât cei care vă vor urma să vă poarte în inimi numele şi faptele cu preţuire şi respect pentru felul în care aţi condus România.

Succes!