Un nou bilanţ ridicat: 196 de noi cazuri. Numărul total al îmbolnăvirilor a trecut de 20.000

Un nou bilanţ ridicat: 196 de noi cazuri. Numărul total al îmbolnăvirilor a trecut de 20.000

95.847 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Numărul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, vineri, la 20.103 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 196 de noi îmbolnăviri. În acelaşi timp sunt înregistrate 1.308 de decese, iar 14.145 de persoane s-au vindecat. Numărul pacienţilor în stare gravă internaţi la terapie intensivă a ajuns la 152.

Ştiri pe aceeaşi temă

Până astăzi, 5 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.103 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.145 au fost declarate vindecate şi externate.

Totodată, până acum, 1308 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea şi Buzău, au decedat.
 
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire. 
 
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 152 de pacienţi. 
 
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.395 de  persoane. Alte 95.847 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. 
 
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 484.782 de teste.
 

Peste 100 de amenzi aplicate de poliţişti în utlima zi

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 111 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 155.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 4 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal. 

Totodată, în data de 4 iunie a.c.,  89 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
 

Peste 3.000 de români de peste hotare confirmaţi cu noul coroanvirus

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.084 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franţa, 583 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 114 cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 22 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 9 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: