Un aditiv alimentar, interzis din vara acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Aditivul alimentar dioxid de titan este interzis din această vară, iar interdicţia se va aplica după o perioadă de tranziţie de şase luni, anunţă Comisia Europeană.

„Astăzi, 14 ianuarie, Comisia Europeană a adoptat o interdicţie de utilizare a dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar. Interdicţia se va aplica după o perioadă de tranziţie de şase luni. Cu alte cuvinte, începând din vară, acest aditiv nu ar mai trebui adăugat în produsele alimentare”, anunţă Comisia Europeană.

Dioxidul de titan se utilizează pentru a conferi o culoare albă multor produse alimentare, de la produse coapte şi paste tartinabile, până la supe şi sosuri, sosuri pentru salate şi suplimente alimentare. Statele membre au aprobat în unanimitate propunerea Comisiei, prezentată în toamna trecută.

„Siguranţa alimentelor pe care le consumă cetăţenii noştri şi sănătatea lor nu sunt negociabile. De aceea, efectuăm un control strict şi permanent pentru a garanta cele mai înalte standarde de siguranţă pentru consumatori. O piatră de temelie a acestei activităţi este să ne asigurăm că numai substanţele sigure, susţinute de dovezi ştiinţifice solide, ajung în farfuriile noastre. Prin interdicţia de astăzi, eliminăm un aditiv alimentar care nu mai este considerat sigur. Contez pe faptul că autorităţile statelor membre vor coopera asigurându-se că operatorii din sectorul alimentar vor înceta să utilizeze E171 în produsele alimentare”, spune comisarul Stella Kyriakides, responsabilă cu sănătatea şi siguranţa alimentară.

CE s-a bazat pe un aviz ştiinţific al Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară, care concluziona că E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este utilizat ca aditiv alimentar.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite