Ultima modă: Sufrageria transformată în ATI. Românii infectaţi în stare gravă se tratează acasă de COVID-19. Tratamentul poate ucide

Ultima modă: Sufrageria transformată în ATI. Românii infectaţi în stare gravă se tratează acasă de COVID-19. Tratamentul poate ucide

Unii români se tratează acasă de COVID-19 cu oxigen şi medicamente recomandate pe net riscându-şi viaţa FOTO Shutterstock

România a ajuns prima în lume la procentul de morţi de COVID raportat la populaţie. Spitalele sunt pline, pacienţii sunt trataţi pe scaune fiindcă în paturile din saloane nu mai sunt locuri, iar în aceste condiţii mii de români infectaţi au decis să se trateze singuri acasă, cu spray-uri cu oxigen pentru alpinism şi combinaţii de pastile despre care medicii atrag atenţia că pot fi mortale.

Ştiri pe aceeaşi temă

România va ajunge abia în 31 de luni la imunizarea a 70% din populaţie, atrag atenţia reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care ieri s-au întâlnit cu autorităţile române pentru a înţelege „ce se întâmplă, de ce într-o ţară cu acces la toate vaccinurile posibile avem o rată de vaccinare aşa scăzută”, potrivit preşedintelui Colegiului Medicilor, Daniel Coriu. „Ca paşi următori, în completarea eforturilor în curs şi planificate ale Guvernului şi ale Ministerului Sănătăţii din România, OMS va colabora îndeaproape cu Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Ministerul Sănătăţii, Centrul Naţional de Supraveghere şi Controlul Bolilor Transmisibile pe teme legate de oportunităţi de instruire şi schimburi de informaţii ale profesioniştilor din domeniul sănătăţii cu privire la siguranţa vaccinurilor şi dezvoltarea unor strategii de comunicare, printr-o mai bună înţelegere a motivelor nivelului scăzut de vaccinare în grupurile de populaţie”, precizează CNCAV într-un comunicat.
 
Semnalul de alarmă a fost tras exact când România a ajuns pe primul loc în lume la numărul de decese zilnice de COVID raportate la populaţie, potrivit datelor centralizate de Universitatea Oxford. Mai exact, am reuşit să depăşim Rusia şi SUA la numărul morţilor provocate de virus.
 
Practic, România (cu o populaţie de 19 milioane de cetăţeni) a înregistrat zilnic 16,44 decese la un milion de locuitori, aceasta fiind media pe ultimele 7 zile. Suntem urmaţi de Rusia cu 6,46 decese (la o populaţie de 145,91 de milioane de locuitori) şi de SUA cu 4,91 decese la o populaţie de 332,92 de milioane de locuitori. La polul opus se află: China, Tanzania şi Nigeria.

Reamintim că ţara noastră a ajuns să înregistreze zilnic 300-400 de decese de COVID, inclusiv la tineri. Ieri, două fete de 19 şi 20 de ani au murit din cauza virusului. 
 

„Ultima modă” - tratamentul din sufragerie 

Şi în aceste condiţii, medicii trag un semnal de alarmă şi spun că trecem printr-o nouă modă care poate fi ucigaşă: mulţi bolnavi de COVID-19 aleg să se trateze acasă după metode care mai de care mai bizare. Dr. Adrian Marinescu, medic primar de boli infecţioase, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase „Prof.dr. Matei Balş” din Bucureşti, a dezvăluit că, nu de puţine ori, pacienţi cu COVID-19, atunci când le scade saturaţia, utilizează concentratoare de oxigen din comerţ sau spray-uri cu acest gaz pentru alpinişti. 

„Am avut astfel de pacienţi şi aici aş trage un semnal de alarmă. Este o capcană şi este o capcană prin care, din păcate, trec destul de mulţi. Sunt pacienţi care stau cu acel concentrator zile întregi acasă şi ajung din păcate mult prea târziu la spital, direct pe patul de terapie intensivă. Lucrurile acestea nu trebuie să se întâmple, trebuie să ne facem o evaluare, întâi prin medicul de familie, poate prin telefon, dacă ne orientează că suntem o persoană vulnerabilă, că sunt anumite simptome care într-adevăr pun probleme, trebuie să ne facem evaluarea la spital, în niciun caz nu ne tratăm singuri”, a spus categoric medicul infecţionist. 
 

Când poate fi folosit concentratorul acasă 

Acesta a adăugat că saturaţia scăzută înseamnă o formă severă de infecţie cu SARS-CoV-2, situaţie în care bolnavul trebuie să meargă la spital pentru tratament. „Dacă nu ai evaluarea necesară, nu primeşti tratament, nu se face ceea ce trebuie, exclus să tratez acasă un pacient care are insuficienţă respiratorie. Cine are nevoie de oxigen înseamnă că are insuficienţă respiratorie, nu intră în discuţie să o tratăm acasă, în niciun caz. Nici spray-ul pentru alpinişti nu are nicio legătură cu ce ne trebuie nouă aici. Este util pentru alpinişti, în anumite situaţii, pentru intervale scurte de timp, dar nu are nicio legătură, pacientul cu SARS-CoV-2 trebuie să fie evaluat şi are nevoie de mult mai mult decât un simplu concentrator de oxigen”, a subliniat specialistul. 

Concentratorul de oxigen poate fi folosit într-o singură situaţie acasă, cea în care pacientul, după ce a stat internat un interval de timp, a ajuns la un moment dat să aibă un grad de insuficienţă respiratorie cu formă prelungită şi are un necesar mic, de 2-3 litri, şi atunci medicul este cel care hotărăşte că poate să folosească acest concentrator acasă, cu o monitorizare ulterioară, în niciun caz altfel”, a explicat, pentru News.ro, directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”. 
 

„Am fost nevoită să pun al zecelea pat” 

La rândul ei, dr. Letiţia Coriu, şefa Secţiei de ATI de la Spitalul Colţea din Capitală, a povestit cazul unui pacient care a folosit şi el o astfel de metodă: „Este vorba despre un pacient de 57 de ani, care a fost operat în 2019 de un cancer pulmonar incipient şi care a avut o perioadă de radio şi chimioterapie post-operator. Dânsul s-a vaccinat corect, noi presupunem că din cauza terapiei citostatice nu a făcut un nivel de anticorpi suficient şi s-a îmbolnăvit de COVID, o formă severă. A stat la domiciliu în jur de 6 zile pe oxigen, pe concentrator la domiciliu, dar, în momentul în care, cu stat în poziţie pe burtă, oxigen din concentrator, perfuzie, nu a mai putut să facă faţă, s-a desaturat sub 90%, s-au suit în maşina personală, la «Nasta» nu au avut locuri, a venit la noi. Am aflat ulterior că însoţitorul îi dădea nişte pufuri de oxigen dintr-un flacon de alpinism, care flacon are oxigen pentru alpinism la înălţime mare, şi cu toate astea domnul a ajuns la 63 saturaţie în spital la noi şi a trebuit să-l asistăm imediat respirator. Am fost nevoită să pun al zecelea pat, noi funcţionăm cu 8 paturi, am pus între alte paturi, încercăm să suplimentăm, practic stau unul lângă altul oamenii în secţie în ATI, nu mai putem respecta distanţarea între paturi, epidemiologică, şi normele de sterilizare până la urmă nu mai pot fi aplicate în astfel de condiţii”, a explicat medicul de ATI.
 
Dr. Letiţia Coriu a admis că oamenii au o reţinere în a se prezenta la spital, dar şi că pot veni, iar spitalul să nu aibă locuri, motiv pentru care apelează la aceste concentratoare. 

„Oamenii încearcă să folosească în primul rând concentratoare de oxigen la domiciliu care dau în jur de 5-10 litri de oxigen. Dânşii, din cauza aceasta, îşi întârzie cumva sosirea la spital şi plămânul atacat de COVID se poate strânge ca o smochină, aşa, să piardă aerul din el şi să se lipească alveolele, şi să fie mai greu de desfăcut dacă întârzie să ajungă. Aceste concentratoare pot ajuta pacienţi care au comorbidităţi pulmonare, dar nu este o soluţie să întârzie foarte mult venirea la spital, pentru urgenţă, că se desaturează într-o noapte şi nu au cum să ajungă, pot să administreze oxigen, dar cel mai bine este venirea la spital, dar şi spitalul poate să nu aibă locuri, sunt mari probleme”, a atras atenţia medicul. 
 

Combinaţie letală 

Mai mult decât atât, unii pacienţi cu COVID-19 se tratează singuri acasă cu pastile recomandate pe internet de te miri cine. Conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, a făcut un apel la oameni să nu se mai trateze singuri: „Acum când a crescut impresionant de mult numărul pacienţilor ce au o boală acută (COVID-19 şi altele), există o presiune imensă pe sistemul medical românesc. Toate inabilităţile sale ies la suprafaţă. Toate măsurile nepotrivite se decontează acum. DAR...Vă rog din suflet: nu vă mai trataţi singuri, acasă, după reţete «faimoase» care circulă pe net. Combinaţia posibil MORTALĂ o iau acum mii de oameni în România, deseori fără niciun consult medical: Azitromicină sau alt macrolid + antihistaminice + Ventolin. Eventual şi Hidroxiclorochină. PUTEŢI SĂ MURIŢI DIN CAUZA ACESTUI TRATAMENT dacă îl luaţi de capul vostru, fără consult medical”, avertizează medicul.
 
Potrivit acestuia, Azitromicina poate avea interacţiuni severe cu alte medicamente, crescând toxicitatea cardiacă foarte mult, iar prima pe listă e Hidroxiclorochina. „Se ştie că asocierea de Azitromicină cu unele antihistaminice poate creşte riscul de aritmie cardiacă. Poate să apară aritmie şi la omul aparent sănătos. Se cheamă torsada vârfurilor această aritmie specială... Ventolinul/Salbutamolul poate avea toxicitate cardiacă şi produce agitaţie şi tahicardie, chiar şi la persoane perfect sănătoase... Nu vă mai automedicaţi, căci există riscuri mortale!”, a insistat medicul. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările