Te înşală? Clic şi plângi aici!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai avem nevoie de dulapuri, de medicamente sau de insecticid în casă, tot ce ne trebuie stă pe Google sau pe Facebook. Ocupă loc puţin.

Dacă am reuşi să înotăm, să mâncăm şi să ne călcăm rufele online, nu ne-am mai smulge fundul din faţa calculatorului. E mai actuală ca oricând, chiar mai actuală decât Caragiale, poanta cu „Uite, mă, afară ninge!", „Serios? Dă-mi şi mie link-ul!".

Să vezi de ce-am plâns aseară... - dau să-i spun unei prietene bune. A închis, s-a scuzat c-o sună cineva pe altă linie (probabil, o prietenă şi mai bună - mi-am zis). Pe urmă, mi-a scris pe Facebook, pe zid: şi ce ziceai că ai făcut aseară, de ce-ai plâns? Am şters imediat, nu de alta, dar nu voiam să afle cei 5.000 de prieteni din listă că am bocit. I-am scris mesaj privat, i-am spus ce-aveam de spus. Ei, bine, ea mi-a răspuns tot pe zid, la vedere, adică: ei, fleoşc, şi ăsta-i motiv de plâns? Au altele probleme mult mai mari, le înşală bărbaţii, le iese Papanicolau prost, li se taie maioneza... La cât o cunoşteam, ea era din categoria maionezistelor răpuse de vicisitudini.

Am şters iar, nu voiam circ. Am priceput ceva: nu numai că ne ducem traiul şi ne mâncăm mălaiul online, dar o facem şi în regim public, exhibiţionist. Sigur, e frumos să ne etalăm fericirile pe zid, ca să le dăm şi altora un impuls zen, doar-doar. Însă atunci când cineva mă sună şi-mi spune că bărbatul ei (prieten cu mine pe Facebook) s-a încurcat cu o de-curând-majoră (şi ea prietenă cu mine pe Facebook), nu cred că e cazul să intru pe Facebook News şi să mă cert cu subiecta zâzaniei - fie şi pentru faptul că nu amanta e vinovată de zdrenţuirea unei coşmelii, ci infamul care i-a atribuit femeii astfel de postură.

Nu mai avem nevoie de dulapuri, de medicamente sau de insecticid în casă, tot ce ne trebuie stă pe Google sau pe Facebook. Ocupă loc puţin. Şi târna ta de probleme beneficiază de terapie gratis, bănuiesc că ştii asta. O sută de like-uri pe Facebook, la statusul tău „l-am părăsit pe nenorocit, pentru că mă înşela", fac mai mult decât jumătate de an de psihoterapie plătită crâncen, cu psihologi care rezolvă sudoku în timp ce se prefac că te ascultă şi că notează angoasele tale în celebrul lor caiet maro.

Nu mai face nimeni lecţii cu copiii, ar fi redundant. Copiii fac lecţii pe referate.ro, cu derivatele referat.ro, copiute.ro, smenuri.ro, compuneri.ro, ponturi.ro, furaciuni.ro, speculaţii.ro etc, etc. Câtă carte să ai tu, ţâtane de adolescent care la anul dă bac-ul, ca să baţi la puncte siteurile de mure-n guri? Să fim serioşi, metodele tale pedagogice sunt învechite, miros a alifie chinezească. Fiu-tău ia de pe net problemele şi rezolvările, subiectele şi obiectele, întrebările şi răspunsurile. Tu, ca părinte, nu eşti bun decât să-i dai bani, când situaţia şi mă-sa o cer. Până-n ziua când o să-i ia şi p-ăştia direct de pe internet! Atunci, chiar o să fii inutil şi decrepit.    

Un copil căruia începi să-i înşiri că pe el l-a adus barza îţi râde-n nas şi-n votcă. A aflat de la doi ani, de când joacă nu ştiu ce prostie cu bile pe net (nu te scandaliza, tu l-ai pus acolo, ca să vezi meciul liniştit, la televizor), că barza are site - ceva drăguţ, unde poţi să intri uşor, dacă faci clic pe pătrăţica aia cu „Da, am peste 18 ani". Acolo, barza se giugiuleşte şi cu alte berze, mai rar cu bărzoi. În orice caz, are trafic uriaş.

Pe lângă blocuri nu mai există copii mai copţi de 3 ani. Nu se mai joacă nimeni afară. Pe lângă case nu mai există adulţi care aruncă zaruri sau dau zăpada. Toată suflarea munceşte cu mouse-ul. Vom fi o specie cu mâna stângă atrofiată. Vă spun sincer, de câte ori mă întreabă cineva ce zi e azi, în ce dată suntem sau dacă sunt fericită, deschid laptopul, ca să aflu.

Simona Catrina este editor coordonator la revista „Tango" şi colaborează la ziarul „Adevărul" din 2011.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite