UPDATE Târg de joburi astăzi, în Capitală. Primăria oferă peste 2.000 de locuri de muncă în firmele pe care le-a înfiinţat. Salariile ajung la 8.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei organizează, vineri şi sâmbătă, un târg de joburi pentru angajarea a peste 2.000 de persoane în cele 22 de societăţi nou înfiinţate de către municipalitate. Salariile sunt extrem de atractive şi ajung chiar şi la 8.000 de lei.

Târgul de Joburi are loc în Spaţiul Expoziţional al Institutului Naţional de Statistică, vineri şi sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00. Vineri, în doar două ore, peste 300 de persoane au aplicat la posturile oferite de Primăria Capitalei. 

Locurile de muncă se adresează atât celor cu studii superioare cât şi muncitorilor necalificaţi, astfel că salariile pornesc de la 2.000 de lei net dar pot ajunge chiar şi la 8.000 de lei, pentru funcţiile de conducere din cadrul instituţiilor. 

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, spune că este în căutarea unor "oameni competenţi" - atât cu studii superioare, cât şi cu studii medii.

„Prin organizarea acestui târg de joburi, Primăria Capitalei îşi propune să angajeze oameni competenţi pentru ocuparea posturilor aflate în portofoliul celor douăzeci şi două de companii municipale. Este important de stiut ca acest târg se adresează atât persoanelor cu studii superioare, cât şi celor cu studii medii, asa că îi invit pe toţi cei care sunt în căutarea unui loc de muncă să participe la evenimentul organizat de noi, pentru a ocupa unul dintre cele peste 2.000 de locuri de muncă disponibile”, susţine primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Intrarea la Târgul de Joburi organizat de Primăria Capitalei este liberă.

Firea: „Târgul se va adresa şi mamelor care vor să revină la serviciu”

De altfel, Firea anunţa încă de la sfârşitul lunii aprilie organizarea acestui târg, pentru a angaja în firmele municipalităţii mame care doresc să se întoarcă la serviciu sau care vor să avanseze în carieră, tineri care nu au luat bacalaureatul şi studenţi.

„Vreau să anunţ în premieră că Primăria Capitalei va organiza în perioada următoare un târg de locuri de muncă pentru locurile de muncă pe care cele peste 20 de societăţi pe acţiuni ale municipalităţii aprobate recent de către consilierii municipali le vor crea. Acest târg de locuri de muncă se va adresa mamelor care doresc să se întoarcă la serviciu, iar locul de muncă ori nu a fost păstrat, deşi legea are prevederi clare în acest sens, sau poate mama doreşte un salt în carieră accesând un nou job. Târgul de locuri de muncă se va adresa şi tinerilor care nu şi-au luat bacalaureatul şi vor să lucreze în paralel cu pregătirea examenului de bacalaureat, dar şi studenţilor”, anunţa atunci edilul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite