STUDIU Carnea albă conţine la fel de mult colesterol precum carnea roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carnea albă are la fel de mult colesterol ca şi carnea roşie, conform oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din California, San Francisco.

Carnea în general, fie de pui, porc sau vită, are efecte negative asupra sănătăţii vaselor sangvine, au constatat surprinşi oamenii de ştiinţă. Aceştia recomandă consumul de proteine din lactate şi legume, cum ar fi cele din fasole şi ciuperci. Oamenii de ştiinţă au eliminat din teste carnea de peşte, produsele procesate cum ar fi cârnaţii sau şunca.

„Când am planificat acest studiu, ne-am aşteptat la carnea roşie să aibă un efect negativ mai pronunţat asupra nivelului de colesterol din sânge comparativ cu carnea albă, dar am descoperit că nu este cazul - efectele asupra colesterolului ale celor două tipuri de carne sunt identice atunci când nivelurile de grăsimi saturate sunt echivalente”, a transmis coordonatorul principal al studiului, autorul Dr. Ronald Krauss de la Institutul Children`s Hospital din Oakland, informează American Journal of Clinical Nutrition.

Persoanele care mănâncă frecvent carne, mai ales roşie, sunt predispuse să dobândească o boală de inimă. De altfel, spun specialiştii, nu ar trebui să ne uităm la colesterol când alegem între sortimentele de carne, ci la aportul pe care îl au în apariţia bolilor cardiovasculare. Iar la acest capitol, carnea roşie rămâne în continuare pe primul loc.

„Rezultatele noastre demonstrează că sfaturile actuale de a restricţiona carnea roşie, şi nu carnea albă, ar trebui să ţină cont de efectele acestor tipuri de carne asupra colesterolului din sânge” a mai transmis Krauss.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite