Show cu un celebru hipnotizator internaţional, în România. Ce este hipnoza de scenă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Cel mai cunoscut hipnotizator de scenă, britanicul Richard Barker, va veni în România pentru a ţine un curs intensiv de trei zile, în care va preda tehnici de terapie şi de spectacol prin hipnoză românilor care vor să facă schimbări în viaţa personală şi în cea profesională.

Barker, autor şi speaker internaţional, care a apărut în numeroase programe TV celebre din Statele Unite, este adus în România de Asociaţia Română de Hipnoză, care subliniază că sunt diferenţe între hipnoza de spectacol şi cea individuală. 

„La hipnoza de spectacol cuvântul cheie nu este hipnoza, ci spectacolul. Cursul îi va învăţa pe oameni cum să facă spectacol pe scenă. Practic, cei care îşi vor dori să fie hipnotizaţi, vor putea urca pe scenă şi acolo vor fi supuşi tehnicilor de hipnoză. Cei c-are nu îşi doresc să fie hipnotizaţi, pot rămâne în sală”, a declarat Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Potrivit acestuia, în ciuda opiniei generale, oamenii nu pot fi hipnotizaţi împotriva voinţei lor. Asta pentru că hipnoza necesită participarea activă a persoanei supuse procesului. „E un acord încheiat între mine şi persoana respectivă”, spune Eugen Popa. Hipnotizatorul admite că, spre deosebire de alţi europeni, românii sunt încă sceptici atunci când vine vorba de hipnoză şi de beneficiile acestei terapii, destul de puţin practicată la noi în ţară. „Oamenii pot fi făcuţi să creadă în hipnoză doar prin repetata expunere la informaţie. Am remarcat că românilor nu le este teamă de hipnoză, ci le este teamă de necunoscut. Hipnoza este pentru ei o necunoscută”, a arătat Popa. 

Oricine doreşte să îşi rezolve o problemă poate apela la hipnoză, nu există contraindicaţii. „99% din problemele pe care oamenii le au sunt de natură psihosomatică. Asta înseamnă că, de fapt, cauza problemei este una emoţională. Chiar dacă e o problemă fiziologică, ea are la bază o cauză psihoemoţională şi ea nu poate fi rezolvată doar cu medicaţia. Medicaţia acţionează la nivel de simptom nu de cauză. Hipnoza ajută la aproape orice are cauză psihoemoţională”, a spus Eugen Popa. 

Cum alegem hipnotizatorul potrivit

Concret, cei care intră în transa hipnotică devin mai receptivi la sugestii, astfel că pot renunţa la obiceiuri nocive precum fumatul sau mâncatul excesiv. Experţii spun că mesajele rămân în mintea pacienţilor chiar şi după ce episodul hipnotic s-a încheiat. 

O şedinţă de hipnoză costă între 50 de lei şi 200 de euro, în funcţie de terapeut. Esenţial este ca cei care ajung să fie supuşi tehnicilor hipnotice să culeagă informaţii despre hipnotizatorul la care urmează să meargă, pentru a fi siguri că sunt „pe mâini bune”.

„Sunt foarte puţini oameni certificaţi. Totuşi, faptul că cineva este certificat nu înseamnă că este şi un bun hipnotizator. Cine vrea să meargă la terapie la omul potrivit trebuie să caute recenzii. De asemenea, este esenţial să se înţeleagă că nu există durată medie de terapie. Nu există un răspuns standard, pentru că nu vorbim neaparat de probleme, cât vorbim despre oameni. Plus că fiecare problemă se poate manifesta diferit la persoane diferite”, a explicat Eugen Popa. 

Scapi de fobie în 15 minute

De pildă, o persoană poate scăpa de o fobie în 15 minute de hipnoză. „Cu cât emoţia este mai mare sau cu cât problema este mai mare, cu atât ea este mai uşor de rezolvat. Emoţia este carburantul care întreţine problema. Cu cât acel carburant este mai intens, cu atât mă ajută pe mine să ajung la cauza problemei respective mai repede. Când se ajunge la cauză, atunci se rezolvă uşor”, a conchis Eugen Popa.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite