România, în scenariul 4: avem 2.109 cazuri de coronavirus. Ce se va întâmpla de acum încolo

România, în scenariul 4: avem 2.109 cazuri de coronavirus. Ce se va întâmpla de acum încolo

Autorităţile au anunţat faptul că România a intrat în scenariul 4

Epidemia de coronavirus a adus România în scenariul 4 al acestei situaţii. Acest lucru s-a întâmplat luni seară, când Raed Arafat a anunţat că în ţară există 2.109 cazuri de coronavirus, dintre care 593 sunt dorar în judeţul Suceava, unde a fost isntituită carantina totală.

Ştiri pe aceeaşi temă

La ora 20.00 erau 2.109 cazuri confirmate şi 65 de decese, a precizat Arafat.

În scenariul 4, epidemia a ajuns deja la faza comunitară fiind considerată extinsă.

România a intrat în această fază de luni seară. Dacă până acum erau internaţi toţi cei depistaţi pozitiv cu Covid 19, de acum înainte cei cu forme uşoare de boală vor fi trataţi în afara unităţilor medicale: la domiciliu, în hoteluri sau în centrele puse la dispoziţie de autorităţi.

Un exemplu este hotelul de 4 stele al lui Ştefan Mandachi din Suceava, care este deja dat în folosinţă benevol pentru tratarea pacienţilor de COVID-19.

„Scenariul patru însemnă creşterea nivelului de pregătire la nivelul spitalelor ca să poată să preia mai mulţi pacienţi. Schimbarea modalităţii de internare, pentru că până acum, au fost internaţi toţi pacienţii cu COVID-19. Dacă numărul îmbolnăvirilor va creşte foarte mult atunci trebuie să avem posibilitatea să păstram capacitatea spitalelor pentru internările grave, care necesită oxigen sau Terapie Intensivă. Din acest motiv formele uşoare sau cei care sunt asimtomatici vor fi trataţi la domiciliu sau în spaţii dedicate, în afara spitalelor, bineînţeles vor fi monitorizări din punct de vedere medical că să urmărim dacă starea de sănătate se înrăutăţeşte“, a declarat Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: