,,Regina“ asigurărilor, salariu de 29.000 €/lună

Şefa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu şi-a acordat un salariu de 21,7 ori mai mare decât al preşedintelui ţării, surclasându-i şi pe preşedinţii SUA şi Comisiei Europene.  Angela Toncescu continuă să îşi ascundă veniturile salariale şi faptul că, deşi e şefa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, este şi manager într-o firmă de asigurări.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu (58 de ani), este unul dintre cel mai bine plătiţi angajaţi din România, ocupând funcţia de conducere a unei instituţii finanţate masiv de companiile de asigurare, prin taxele plătite de acestea. Încă din 2006, de când a fost învestită în această poziţie de Parlament, la propunerea şi cu susţinerea PNL, Toncescu îşi ascunde veniturile sub sintagma ilegală „conform fişei fiscale".

Motivul secretomaniei Angelei Toncescu i-ar face să se înnegrească de invidie nu doar pe şefii instituţii publice din România, ci chiar şi pe cei mai puternici oameni ai Planetei. Potrivit fişelor fiscale depuse la Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 3 al Capitalei, Angela Toncescu câştigă un salariu net de peste 1,4 milioane de lei (348.245 de euro). Şi asta, încă din 2008, primul an în care criza economică şi-a arătat colţii. Ea îşi aprobă singură salariul, fără să fie nevoită să dea socoteală nici măcar Parlamentului, căreia i se subordonează. Toncescu şi-a mărit salariu în 2008, cu 34.000 de euro, pentru că în 2007 nu a câştigat decât 314.000 de euro, adică avea un salariu lunar de „numai" 26.000 de euro pe lună.

Plătiă mai bine ca Obama şi Barroso

Şefa CSA încasează lunar peste 121.885 de lei (29.000 de euro), adică  6.000 de lei (1.450 de euro) pentru fiecare zi de lucru. Altfel spus, Angela Toncescu încasează, într-o singură lună, 173 de salarii medii brute pe economice sau 2.190 de salarii minime. Prin comparaţie, din postul de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu a câştigat de 21,7 ori mai mult decât în situaţia în care ar fi fost preşedinte al României şi ar fi trebuit să se mulţumească cu echivalentul în lei a doar 16.000 de euro pe an. De fapt, ea îi surclasează şi pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care încasează venituri de 293.000 de euro pe an, şi pe preşedintele SUA, Barack Obama, remunerat, potrivit presei americane, cu 400.000 de dolari pe an (277.000 de euro).

Fals în declaraţii şi incompatibilităţi

Potrivit declaraţiilor de avere depuse din 2009 încoace (care se referă la veniturile dobândite în anii fiscali 2008, 2009 şi 2010), Ştefan Toncescu, soţul preşedintei CSA, a câştigat, an de an, în ultimii trei ani, câte 350.000 de euro din vânzarea unei case primite moştenire. Practic, în fiecare an vinde o casă cu 350.000 de euro.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, la 8 decembrie 2010, aceasta era încă director general adjunct, cu atribuţii de administrator, la sucursala din judeţul Mureş a Asirom Vienna Insurance Group - una dintre firmele a căror activitate ar trebui să fie supravegheată de Toncescu din postura de şef al CSA. Deşi ar fi trebuit să înscrie în declaraţia de interese această calitate şi să menţioneze veniturile încasate din această funcţie, aceasta nu a completat nimic la rubrica în care trebuia să menţioneze „calitate de membru în organele de conducere, administrare şi control ale societăţilor comerciale, ale regiilor autonome, ale companiilor/societăţilor naţionale, ale instituţiilor de credit, ale grupurilor de interes economic".

Click pe poză pentru a mări

În 2008, ANI sesiza Parchetul în cazul Angelei Toncescu pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii



Nu este prima dată când preşedintele CSA uită să înscrie o parte a veniturilor sau a acţiunilor deţinute la firme în declaraţiile de avere şi intense. În 2008, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au cerut Parchetului General anchetarea Angelei Toncescu pentru fals în declaraţii. Dosarul a fost repartizat însă procurorului Octavian Ţiba de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, care l-a soluţionat cu „neînceperea urmăririi penale" (NUP). Rezoluţia procurorului a fost confirmată apoi şi de şeful acestuia, Iulian Crăciunescu, prim-procuror adjunct al Parchetului Judecătoriei Sectorului 2. Angela Toncescu a refuzat să-şi exprime un punct de vedere referitor la situaţia „fişei sale fiscale".

723 de salarii medii brute pe economie (2.022 lei, echivalentul a 476 de euro) câştigă anual Angela Toncescu.

2.183 de salarii minime brute (670 de lei, echivalentul a 159 de euro) pe economie câştigă anual Angela Toncescu.

Ionuţ Costea nu câştiga în 2009 cât Toncescu în 2008

Văzut ca cel mai bine plătit bugetar din România, directorul EximBank, Ionuţ Costea (cumnatul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană), şoca opinia publică cu salariul de 20.760 de euro pe lună, în 2009. El câştiga însă cu 8.240 de euro mai puţin decât câştiga lunar Angela Toncescu în 2008, adică 29.000 de euro pe lună.  Însă, şefa CSA îşi ascundea salariul sub sintagma „conform fişei fiscale".

Angela merge mai departe

Are 58 de ani şi lucrează de peste 25 de ani în domeniul asigurărilor, încă de la sfârştiul anilor '80. După Revoluţie, a ocupat doar poziţii de conducere la ADAS, Ardaf  şi Asirom, unde l-a avut ca partener de afaceri pe magnatul Ioan Niculae. În iunie 2006, Angela Toncescu a renunţat la acţiunile pe care le deţinea atât la Asirom, cât şi la alte societăţi în favoarea postului de preşedinte al CSA, în care a fost desemnată de Parlament, la propunerea PNL. În ciuda salariului exorbitant pe care l-a câştigat în toţi cei cinci ani de mandat, potrivit declaraţiei de avere, Angela Toncescu nu pare a fi o femeie bogată. Dimpotrivă. Sume mici în conturi, situaţie imobiliară neschimbată... Este ciudată, totuşi, coincidenţa între veniturile încasate de ea şi cei 350.000 de euro câştigaţi, an de an, de soţul său din vânzarea unei case primite moştenire.

Potrivit ultimei declaraţii de avere depuse în iunie anul acesta, Angela Toncescu şi soţul său, Ştefan, deţin 1.436 de metri pătraţi de teren şi o casă de vacanţă cu o suprafaţă de 498 de metri pătraţi în Câmpulung (Argeş), 7,7 hectare în extravilan, tot în Argeş, şi un apartament de 170 de metri pătraţi în Bucureşti. Preşedintele CSA mai deţine un autoturism Audi A4, bijuterii evaluate la 25.000 de euro şi tablouri evaluate la 40.000 de euro. În conturile sale se regăsesc, în total, doar 53.988 de euro, deşi numai din salariile primite în ultimii trei ani, Angela Toncescu a însumat peste un milion de euro.

Salariul Angelei Toncescu, alte dimensiuni

- PE AN - 348.245 de euro, echivalentul a
1,4 milioane de lei
- PE LUNĂ - 29.000 de euro, echivalentul a 121.885 de lei
- PE ZI - 1.450 de euro, echivalentul a 6.000 lei
- PE ORĂ - 181 de euro, echivalentul a 761 de lei
- PE MINUT - 3 euro, echivalentul a 12,6 de lei

Acuzată de un procuror cu rol de avocat

În noiembrie 2008, inspectorii ANI arătau că, în 2007, Angela Toncescu a vândut societăţii Interagro -  patronată de omul de afaceri Ioan Niculae, fost partener de afaceri al şefei CSA - un autoturism BMW X5, cu 96.000 de euro. Cu toate acestea, şefa CSA a înscris în declaraţiile de avere şi în documentele rectificative că preţul tranzacţiei ar fi fost de numai 90.000 de euro. În plus, în prima declaraţie de interese depusă  în calitate de preşedinte al CSA, în iunie 2006, Angela Toncescu nu a înscris acţiunile pe care le deţinea la societatea Nico Stil Production SRL, unde acţionar era şi fratele ei, Constantin Polexe, membru al Consiliului Judeţean Argeş din partea PNL.

În culpă, dar nevinovată

Procurorul Octavian Ţiba şi şeful acestuia au ajuns la concluzia că preşedintele CSA nu a comis cu intenţie faptele de care este acuzată de inspectorii ANI. În rezoluţia de închidere a dosarului cu NUP, anchetatorii par să fie mai mult decât mulţumiţi de justificările Angelei Toncescu, deşi acestea sunt contrazise de documente. 

Din examinarea actelor premergătoare efectuate şi a înscrisurilor depuse la dosar nu reies indicii temeinice privind intenţia făptuitoarei de a da declaraţii necorespunzătoare adevărului, în scopul ascunderii unor bunuri sau venituri ale «averii» sale. Astfel, este dovedită cert numai culpa acesteia în furnizarea datelor din cuprinsul declaraţiilor de avere şi interese, ceea ce înlătură vinovăţia în cazul infracţiunii de fals în declaraţii", se încheie rezoluţia avizată de prim-procurorul adjunct al Parchetului Judecătoriei Sectorului 2, Iulian Crăciunescu, la 19 martie 2010. De atunci, Angela Toncescu a recidivat. Însă, nici Parchetul şi nici ANI, instituţie condusă de Cătălin Alexandru
Macovei, nu au mai observat neregulile.

''Este dovedită cert numai culpa acesteia în furnizarea datelor din cuprinsul declaraţiilor de avere şi interese, ceea ce înlătură vinovăţia în cazul infracţiunii de fals în declaraţii.''
Iulian Crăciunescu prim-procuror adjunct

Vezi pe forbes.ro care sunt cele mai mari salarii din Bucureşti

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările