Rectorii români sunt oameni de ştiinţă submediocri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Calitatea proastă a învăţământului este arătată şi într-o analiză recentă a Asociaţiei Ad Astra, în care se evidenţiază faptul că rectorii care conduc în prezent universităţile sunt oameni de ştiinţă cel mult mediocri.

Astfel, dintre cei 48 de rectori luaţi în considerare, 29 au publicat mai puţin de cinci articole de specialitate. Studiul Ad Astra arată că, având în vedere că la nivel internaţional un om de ştiinţă activ publică în medie cel puţin un articol pe an, asta înseamnă că aproximativ 60% din universităţile din România sunt conduse de profesori care au nivelul unui cercetător începător.


Citeşte şi:

Iaşi: Locul întâi în „Top ruşinică“ pentru rectorul de la „Cuza“

Sărac, doborât de taxe şi dependent de părinţi – aşa arată studentul român!

„Situaţia este şi mai dramatică dacă se consideră şi calitatea articolelor ştiinţifice publicate, măsurată prin impactul acestora, adică prin citări. Lucrările a doar opt din cei 48 de rectori români au adunat mai mult de cinci citări în întreaga carieră, ceea ce e comparabil cu nivelul unui student la doctorat sau postdoctorat din ţările cu un sistem educaţional decent", se arată în cercetare.

Specialiştii de la Ad Astra au criticat recent şi poziţia pe care şefii universităţilor din România au luat-o faţă de Legea educaţiei. Cercetătorii consideră că argumentul care se referă la „legiferarea discriminării pe criterii de vârstă" este fals şi că universităţile nu vor fi depopulate dacă profesorii care au 65 de ani ies la pensie.

„Cu alte cuvinte, rectorii universităţilor din România susţin că o masă importantă de profesori universitari conducători de doctorat au o vârstă de peste 65 de ani, ceea ce înseamnă că tinerii au fost promovaţi foarte puţin", se arată în analiza Ad Astra. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite