Rafila: „În secţiile ATI se simte din nou aglomeraţia. Se poate să ajungem din nou la 10.000 de cazuri pe zi”

Rafila: „În secţiile ATI se simte din nou aglomeraţia. Se poate să ajungem din nou la 10.000 de cazuri pe zi”

Alexandru Rafila / FOTO Inquam Photos / George Calin

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat, vineri seară, că numărul caurilor de coronavirus va creşte în perioada următoare, dar este important că, odată cu vaccinarea, numărul persoanelor vulnerabile devine tot mai mic. Rafila nu exclude posibilitatea de a ajunge din nou la 10.000 decazuri zilnic, însă apreciază că este important şi ritmul de creştere.

Ştiri pe aceeaşi temă

”E de vreo două săptămâni această creştere. Acum e mai evidentă pentru că în secţiile ATI se simte din nou aglomeraţia. Spitalele de primă linie au cea mai mare din parte din paturi ocupate”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.

Medicul consideră că numărul de cazuri va creşte în perioada următoare.

”Importantă e viteza de creştere, unde cresc cazurile şi care sunt grupele de vârstă cele mai afectate. Mi-e greu să spun acum cât vor creşte. Lucrurile s-au schimbat faţă de anul trecut. Se poate să ajungem din nou la 10.000 de cazuri pe zi. Dacă, însă, vor fi mai puţin din categoriile vulnerabile - pentru că deja acolo s-a vaccinat, se vaccinează în continuare – dacă persoane mai tinere, mai puţin afectate de boală, se vor infecta, serviciile spitaliceşti nu vor fi solicitate în aceeaşi măsură”, a mai afirmat Rafila.

De câteva zile, România înregistrează din nou peste 4.000 decazuri zilnic, creşterea fiind constantă în ultima perioadă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările