Prognoza pe două săptămâni. În următoarea perioadă iarna e ca primăvara. Cât vor creşte temperaturile

Prognoza pe două săptămâni. În următoarea perioadă iarna e ca primăvara. Cât vor creşte temperaturile

Meteorologii anunţă că urmează o perioadă de două săptămâni cel puţin la fel de capricioasă ca primăvara în sensul în care temperaturile se vor schimba de la o zi la alta. Concret, în majoritatea zonelor astăzi vor fi aproximativ 0 grade pentru ca joi termperaturile să crească chiar şi până la 10 grade în Sud.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel în perioada următoare în Banat şi Crişana astăzi vor fi 0 grade, apoi temperaturile vor creşte spre 7 grade, în zilele de 17 şi 18 ianuarie. „Începând din 19 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou, de la medii de 6 grade spre o medie de 1...2 grade în perioada 21- 23 ianuarie, după care va urma o uşoară creştere, spre 4 grade”, atrag atenţia specialiştii. 

În Transilvania, Maramureş şi Moldova astăzi media maximelor va scădea până spre -4 grade, apoi va creşte spre 4 grade, în zilele de 17 şi 18 ianuarie. Începând din 19 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea uşor de la medii de 2 grade spre o medie de -2...-1 grad în perioada 21 - 23 ianuarie, după care va urma o uşoară creştere, spre 2 grade. Noaptea în unele zone din Transilvania se vor înregistra şi -10 grade. Regimul temperaturii aerului va avea fluctuaţii şi în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. Aici vor creşte temperaturile de la un grad astăzi la 9...10 grade spre sfârşitul săptămânii. În intervalul 19-22 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea treptat până la o medie a maximelor de 3 grade, iar ulterior, până la finalul celor două săptămâni, se estimează o creştere, spre 6...7 grade. 

În zonele montane însă se vor înregistra permanent medii ale temperaturii aerului sub pragul de îngheţ. Astfel, media maximelor va scădea pe 15 ianuarie, până spre -11 grade, apoi va creşte spre -1...0 grade, în zilele de 17 şi 18 ianuarie. Începând din 19 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea treptat spre o medie de -5 grade în perioada 21 - 23 ianuarie, după care va urma o uşoară creştere spre -2 grade. Temperaturile minime vor atinge şi -13...-12 grade.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: