Premierele săptămânii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tahar Rahim interpretează rolul unui infractor care îşi face ucenicia în închisoare
Tahar Rahim interpretează rolul unui infractor care îşi face ucenicia în închisoare

Acest film extraordinar a obţinut recent nu mai puţin de nouă premii Cesar şi trofeul BAFTA pentru cel mai bun film străin. Regizorul francez Jacques Audiard ne propune (în calitate şi de coscenarist) povestea educaţiei unui tânăr infractor analfabet, de origine arabă, Malik, închis pentru un delict minor, care va trece prin purgatoriul carcerar, făcându-şi ucenicia pe lângă un „caid" al deţinuţilor (la ordinul căruia va com

Cinepremiere

Profetul
Dramă

Înfruntând dispreţul mai marilor mafiei închisorii şi evitat de coreligionarii musulmani, el va învăţa treptat, în cursul detenţiei şi al scurtelor permisii obţinute, nu numai să citească, dar mai ales să supravieţuiască şi să se familiarizeze cu lumea drogurilor şi a asasinatelor, dobândit în cadrul ei o situaţie dominantă. În rolul lui Malik, Tahar Rahim are o prestaţie strălucitoare, amintind de Robert De Niro când era tânăr. Îl secondează, cu mai puţină strălucire, Niels Arestrup (mentorul său din închisoare), în vreme ce restul distribuţiei e alcătuită din actori în majoritate neprofesionişti, mulţi dintre ei foşti deţinuţi. O splendidă reuşită, care nu trebuie ratată. Romulus Căplescu

Din Raiul meu
Fantezie/thriller

Saoirse Ronan, actriţa adolescentă al cărei debut în „Remuşcare" („Atonement") ne-a încântat, îşi reconfirmă talentul în rolul unei tinere fete brutal asasinate, care, din lumea de dincolo, încearcă să facă mai uşor de îndurat durerea părinţilor ei, contribuind, în acelaşi timp, la descoperirea criminalului. După trilogia „Stăpânul inelelor" şi „King Kong", Peter Jackson trece cu dezinvoltură într-un alt registru, conducând cu îndemânare o distribuţie din care mai fac parte Rachel Weisz, Mark Wahlberg şi Stanley Tucci.

Aminteşte-ţi de mine
Dramă/romantism

Dându-şi, probabil, seama că îl pândeşte stagnarea dacă se cantonează în lumea vampirilor din seria „Amurg", actorul Robert Pattinson se întoarce cu picioarele pe pământ într-o poveste de dragoste între doi tineri care încearcă să depăşească tragediile familiale ce i-au lovit. Vom avea surpriza să-l descoperim pe Pierce Brosnan în rolul tatălui eroului, în vreme ce partitura tinerei fete e încredinţată unei nou-venite, Emilie de Ravin. Bine că am scăpat, măcar temporar, de obsedanţii vampiri, fie ei şi „vegetarieni"...

Lectură

Jennifer Cody Epstein
Pictoriţa din Shanghai

Publicat în peste 15 ţări, romanul îşi poartă cititorul pe apele tulburi ale fluviului Yangzi, în camerele Salonului Eternei Splendori, în cosmopolitul Shanghai antebelic, în Parisul boem al „anilor nebuni" şi în China răvăşită de război civil şi aflată în prag de revoluţie, reconstituind spectaculoasa poveste a lui Pan Yuliang, una dintre cele mai nonconformiste personalităţi artistice chineze ale secolului XX.
Editura Humanitas. 39 lei

Mauro Raccasi
Luptătorul de la Stonehenge

În capitala Temair Luachra sufocată de miile de refugiaţi aflaţi în căutarea unui adăpost izbucneşte o epidemie de ciumă, transformând‑o într‑un adevărat iad. Numai un act extrem, de curaj suprem, mai poate salva oamenii de furia zeilor. Neputincios în faţa catastrofei, Conan îşi lasă atribuţiile în mâinile druizilor şi, împreună cu soţia sa, Gwynedd, şi fiii lor, porneşte să înfrunte destinul.
Editura Polirom. 34,95 lei

Donald Richie
Memoriile războinicului Kumagai

Kumagai Naozane este o figură legendară a cronicilor nipone, un războinic faimos din clanul Taira. Un luptător înverşunat şi cinic aflat în slujba împăratului, el ezită să-i taie capul unui adversar, fiind tulburat de frumuseţea acestuia. Instinctul de războinic este însă mai puternic. Cuprins de remuşcări, bătrânul samurai îmbracă rasa unei secte budiste şi se retrage pentru a medita.
Editura Humanitas. 28 lei

Muzică

Compilaţie
Ultimate R&B The Love Collection 2010

Universal Music a lansat una dintre cele mai importante colecţii de R&B ale anului 2010: un dublu CD ce include cele mai renumite hituri ale genului. Printre cei pe care îi veţi regăsi pe acest material discografic se numără Nelly Furtado, Fergie, Estelle, Lil Wayne, Kanye West, Busta Rhymes, Ne-Yo, Mariah Carey, Alicia Keys, Lady Gaga şi Rihanna, iar cele mai cunoscute melodii pe care le puteţi asculta pe aceste discuri sunt  „Russian Roulette", „Obsessed", „Superwoman", „Down", „Meet Me Halfway", „LoveGame", „Beautiful" şi „Break Your Heart". 39,90 lei

Cheryl Cole
3 Words

Una dintre cele mai difuzate piese ale iernii, „Fight For This Love", a propulsat-o pe tânăra Cheryl Cole în topul celor mai bine vândute cântăreţe din Marea Britanie. Melodia a făcut deja istorie în Anglia, devenind piesa care s-a vândut cel mai repede în prima zi de la lansare şi ocupând prima poziţie a clasamentelor timp de şase săptămâni consecutive. Totodată, a debutat pe primul loc în topul single-urilor şi a câştigat un disc de platină. „3 Words". Acesta e albumul de debut semnat de Cheryl Cole, iar printre colaboratorii ei se numără will.i.am, Syence, Fraser T Smith şi Soulshock. 29,90 lei

K'naan
Troubadour

„Troubadour" este cel de-al doilea album din cariera cântăreţului canadian de origine somaleză, K'naan. Discul include colaborări cu nume precum Kirk Hammett, de la Metallica, Mos Def, Damian Marley şi Adam Levine, solistul trupei Maroon 5. Despre rapper, criticii de specialitate au spus că pare să gândească precum Bob Marley, are ritmurile lui Eminem şi, în acelaşi timp, poate mixa muzică africană cu hip hop, pop şi chiar heavy metal. Discul conţine 14 piese, printre care single-ul „Wavin Flag", imnul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud. 29,90 lei

Games

Alice in Wonderland
Aventuri

Jocul este dezvoltat de Etranges Libellule şi va fi lansat de Disney Interactive Studios pentru PC, Nintendo DS şi Nintendo Wii. Acţiunea se petrece la zece ani după aventurile din prima carte scrisă de Lewis Caroll, Alice pornind la drum, alături de Mad Hatter, White Rabbit şi Cheshire Cat, pe tărâmul Underland (tărâmul lumii subterane). În final, ei ajung să se înfrunte cu Jabberwocky, bestia descrisă de Caroll în cartea „Through the Looking-Glass", lansată în 1872. 199 lei

Filme

La frontieră
Thriller

Tăcut şi misterios, Jack este omul de încredere al directorului unei bănci dintr-un mic orăşel de frontieră şi, în acelaşi timp, amantul soţiei acestuia. Nimeni nu-i ştie trecutul şi nimeni nu bănuieşte că Jack, singurul care cunoaşte toate secretele băncii, plănuieşte să dea o spargere. Numai că planul lui este dat peste cap de apariţia neaşteptată în oraş a fratelui său, care se opune. În rolurile principale apar Casper Van Dien, Bryan Brown şi Daniel Baldwin. DVD: 44,90 lei

Viaţă pentru sora mea
Dramă

Bazat pe romanul omonim al scriitoarei Jodi Piccoult, filmul prezintă povestea familiei Fitzgerald. Când Sara şi Brian află că fiica lor, Kate, este bolnavă de leucemie, ei concep un alt copil pentru a fi donatorul perfect. Anna se vede astfel nevoită să treacă printr-o serie de operaţii pentru a-şi menţine sora în viaţă, însă atunci când Kate are nevoie de un transplant de rinichi micuţa îşi dă ambii părinţi în judecată pentru a obţine dreptul de a face ceea ce doreşte cu propriul trup. DVD: 52,90 lei

Urăsc Ziua Îndrăgostiţilor!
Comedie romantică

Genevieve e o vânzătoare de flori de un romantism incurabil, care visează să trăiască o poveste de iubire perfectă, dar se teme de relaţii serioase şi îşi conduce viaţa amoroasă după nişte reguli stricte. Astfel, după fiecare cinci întâlniri, ea pune punct relaţiei fără să ofere explicaţii. De ziua Sfântului Valentin, pe care o detestă, Genevieve îl cunoaşte pe proprietarul unui restaurant de care se îndrăgosteşte, descoperind că iubirea nu ţine cont de sistemul ei de reguli. DVD: 52,90 lei

Diamantul sângeriu
Acţiune/Dramă/Thriller

Acţiunea filmului se petrece în contextul războiului civil din anii '90, care a creat în Sierra Leone un adevărat haos. Danny Archer (Leonardo DiCaprio), un fost mercenar din Zimbabwe şi Solomon Vandy (Djimon Hounsou), un pescar din tribul Mende locuiesc în Africa, iar trecuturile lor sunt cât se poate de diferite. Destinul îi aduce însă pe acelaşi drum în momentul în care îşi unesc forţele pentru a recupera o piatră preţioasă care are puterea de a le transforma vieţile. BLU-RAY: 74,90 lei

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite