Persoanele cu dizabilităţi spun că sunt legate de familie

Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România susţine că prin noul proiect de Lege a a Asistenţei Sociale  persoanele cu handicap este tratată ca o fiinţă umană neliberă, dependentă de familie şi de intenţiile protectoare confuze ale autorităţilor.

Reprezentanţii persoanelor cu handicap spun că prin noua lege persoanele cu dizabilităţi nu vor fi independenţi, ci dimpotrivă, vor depinde familie sau de aparţinători, dar şi de situaţia lor socio-economică.

„Secţiunea dedicată asistenţei sociale a persoanei cu dizabilităţi din acest proiect de lege elimină orice urmă de egalitate de şanse între aceste persoane şi cetăţenii României aflaţi în deplină validitate psiho-fizico-senzorială. Noi considerăm că este un act de discriminare revoltător şi o tentativă de aservire a persoanelor cu dizabilităţi faţă de serviciile vagi sau inexistente ale autorităţilor şi faţă de bunul plac al familiei”, a spus Iustina Radu, director executiv CNDR.

Concret, prin articolul 85 al proiectului de lege trimis la Parlament se aruncă aproape toată responsabilitatea serviciilor pentru persoana cu dizabilităţi la autoritatea locală. dintre care unele nu au resurse nici pentru plata utilităţilor proprii.

Aliniatul 1 al articolului 85 arată că „autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţării, organizării şi finanţării sau cofinanţării serviciior sociale adecvate nevoilor speciale de îngrijire, asistare, educare şi formare, recuperare/reabilitare, inserţie/reinserţie socială ale persoanelor cu dizabilităţi, în conformitate cu strategiile naţionale, strategiile judeţene şi planurile anuale proprii de acţiune”. Alt alineat al articolului arată că autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a monitoriza situaţia tuturor persoanelor cu dizabilităţi care au domiciliul sau reşedinţa pe aria lor teritorială şi de a întreprinde toate demersurile în vederea facilitării reintegrării sociale a acestora în comunitate şi a inserţiei pe piaţa muncii.

„Legile privind handicapul adoptate în România după 1989 au ţinut toate seama de evidenţa că, în viaţa unei persoane afectate, handicapul (dizabilitatea) îşi manifestă efectele în fiecare moment al existenţei acesteia, motiv pentru care nivelul indemnizaţiei a fost stabilit doar în funcţie de gradul handicapului, nu şi de veniturile persoanei. S-a validat astfel funcţia de compensare a handicapului exercitată de indemnizaţia sau alocaţia lunară”, arată Iustina Radu.