Opt infractori periculosi - scosi de dupa gratii de judecatorii brasoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu mai putin de opt infractori periculosi au fost scosi de dupa gratii, in nici doua saptamani, de judecatorii brasoveni, care au considerat ca pentru "bagatele" precum omorul, complicitatea la omor

Nu mai putin de opt infractori periculosi au fost scosi de dupa gratii, in nici doua saptamani, de judecatorii brasoveni, care au considerat ca pentru "bagatele" precum omorul, complicitatea la omor deosebit de grav sau traficul de persoane, respectivii - in majoritate recidivisti - pot fi judecati si in libertate. Prima care a beneficiat de clementa magistratilor este Tudurachi Daniela, 29 ani, inculpata pentru complicitate la un omor deosebit de grav, faptuit, anul trecut, de banda din care femeia facea parte, alaturi de alti sapte indivizi. Victima, un valutist brasovean pe nume Ene Daniel, a avut parte de un sfarsit ingrozitor: sechestrat si batut pana la inconstienta, barbatul a fost urcat in propria-i masina si dus intr-un loc izolat, unde a fost injunghiat in gat si apoi i s-a dat foc, cu vehicul cu tot, murind ars de viu. Dupa ce i-au prelungit, in doua randuri, mandatul de arestare preventiva - ca altor sase membri ai bandei, unul fiind fugit in strainatate - confirmand astfel hotararile Tribunalului, judecatorii Curtii de Apel Brasov au ajuns, dintr-o data, la concluzia ca motivele pentru care fusese arestata Tudurachi Daniela nu mai exista si au pus-o, scurt, in libertate. Aceasta desi individa este judecata in alte doua dosare penale, pentru inselaciune, cu un prejudiciu de peste 2,5 miliarde lei adus unui numar de 19 societati comerciale. Al doilea infractor scos de dupa gratii de magistratii de sub Tampa este Seceleanu Ion, 66 ani, cercetat pentru omor dupa ce, in urma loviturilor aplicate unui amic de-al sau, in cursul unei altercatii, acesta a decedat la spital. Pe motiv - din cate am aflat "neoficial", decizia nefiind inca motivata - ca faptasul s-ar fi putut afla in legitima aparare, Tribunalul si apoi Curtea de Apel Brasov au refuzat sa dea curs solicitarii procurorilor de arestare preventiva. Blandetea judecatorilor brasoveni s-a pogorat si asupra celor 6 traficanti de persoane din banda condusa de Farcas Rozalia si Aldea Alexandru, care au "exportat" la cersit, in Germania si Franta, peste 50 de persoane, in majoritate copii. Si in acest caz, dupa mai multe prelungiri ale mandatelor de arestare preventiva, magistratii Curtii de Apel Brasov au gasit de cuviinta sa-i puna pe infractori in libertate, dupa ce Tribunalul refuzase sa faca acest lucru. Care sunt temeiurile acestei clemente n-am putut afla, hotararea nefiind inca motivata. In fine, o alta banda de 5 infractori periculosi, condusa de Alen Moisin, unul dintre capii lumii interlope din Brasov, a fost la un pas de a scapa si ea de arestarea preventiva. Judecati pentru proxenetism si santaj, cei 5 s-au pomenit pusi in libertate, miercuri, de magistratii Judecatoriei Brasov, desi Moisin si alti doi sunt recidivisti si "cap de afis" in alte doua dosare penale, in care sunt judecati pentru tentativa de omor, asociere in vederea savarsirii de infractiuni, ultraj si tulburarea grava a ordinii publice. Noroc ca judecatorii Tribunalului Brasov au admis ieri recursul Parchetului si au decis mentinerea in arest preventiv a lui Moisin & Co. pentru inca 30 de zile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite