O struţocămilă politică

Am o stimă deosebită pentru dl Teodor Baconschi.

I-am citit cu interes şi folos o parte din cărţile Domniei-Sale („Râsul patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană", „Puterea Schismei. Un portret al creştinismului european", „Insula cetăţii. Jurnal parizian", „Pe ce lume trăim") şi i-am admirat stilul sobru, perfect adecvat expunerii concise a ideilor, echilibrul judecăţilor de valoare şi, nu în ultimul rând, pledoaria subiacentă, dar permanentă, pentru un ecumenism al atitudinilor religioase. Îndeosebi m-a impresionat, din ultimul volum citat, analiza pertinentă a raporturilor şi tensiunilor de azi dintre islamism şi lumea creştină.

Asta pe de o parte. Pe de alta, sunt convins că a avut un rol hotărâtor în crearea şi organizarea unui eveniment de o importanţă covârşitoare pentru imaginea postdecembristă a ţării noastre în lume: vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România.

De aceea, înţeleg iniţiativa Domniei-Sale de a înfiinţa, cel puţin în sfera politicii, o Fundaţie creştin-democrată şi de a-i da acestei sfere, aşa ciobită cum e ea, şi o dimensiune spirituală. Trec peste faptul că momentul inaugurării a căzut prost (organizatorii n-aveau de unde să ştie că taman în seara recepţiei de la Ateneu va izbucni revolta funcţionarilor de la Finanţe) şi mă refer doar la ceea ce am văzut eu la recepţia respectivă. Cu puţine, infime excepţii (inclusiv a mea), toţi cei prezenţi acolo erau fie membri şi demnitari PDL, fie simpatizanţi ori cotizanţi ai partidului de la putere. Poate că, strict teoretic vorbind, doctrina PDL poate fi, la limită, apropiată de valorile creştin-democrate; în realitate şi-n practică însă, Partidul Democrat Liberal e o struţocămilă politică cu mai multe cocoaşe şi cu picioarele lungi ale Robertei Anastase. Oricâte intenţii bune şi lăudabile ar avea dl Teodor Baconschi, eu, unul, mă îndoiesc că, de pildă, dna Elena Udrea va deveni peste noapte un fel de măicuţa Tereza, dând în stânga şi-n dreapta binecuvântări şi conserve sau că dl Traian Băsescu va dormi de-acum la cap nu cu „Levantul" lui Mircea Cărtărescu, ci cu „Einführung in das Cristentum" a cardinalului Ratzinger.

Şi încă ceva: cum de intelectuali de mare rasă sar atât de rapid în barca unui partid sau altul? Pentru mine, e un mister de nepătruns.