O, sfântă naivitate! Cum sunt ademeniţi românii de minunile escrocilor

În 1415, când Jan Hus a fost ars pe rug, o bătrânică momită de făgăduiala fericirii viitoare s-a apropiat cu un braţ de vreascuri şi le-a îngrămădit pe foc, convinsă de justeţea gestului. „O, sancta simplicitas!“ a exclamat Hus, compătimind cu un ultim oftat ignoranţa şi naivitatea femeii. De atunci, expresia a ajuns să evoce credulitatea şi candoarea gata să vireze dintr-o clipă în alta spre prostie.

Cum planeta e plină de proşti, de ignari şi de neghiobi, „O, sancta simplicitas!“ se poate auzi în toate col­ţurile ei. Şi cum România aparţine planetei, e limpede că avem la rândul nostru motive să mur­mu­răm repetat cuvintele reformatorului ceh. Ba chiar s-ar spune că murmurul se preschimbă uneori în urlet. Pe bună dreptate.

Pentru ca şmecherii, borfaşii, escrocii şi cinicii să profite mai bine de pe urma ei, prostia trebuie să fie pusă în relaţie cu sărăcia şi disperarea. Alia­jul celor trei deschide pârtia spre succes oricărui panglicar vizitat de gândul ciupelii. Într-o ţară unde mulţi oameni sunt încă lipsiţi de exerciţiul intero­gaţiei şi al dubiului, nu e greu să le cobori imposibilul la nivelul ochilor şi să faci din el ceva la înde­mână. Într-un spaţiu unde ce se vede la televizor e luat de bun chiar dacă ascunde aberaţii, discernă­mântul stă în concediu fără plată şi rugineşte nefolosit. Deznădăj­duitul şi sărmanul pleacă urechea la orice, fiindcă nu au ce pierde, iar asta îi face sensibili la mistica miracolelor. Şi pentru că România e, dacă mă urmă­riţi cu atenţie, România, minunile de mucava vizează trei zone: buzunarul, burta şi corolarul lor, viaţa fără griji. De la ele începe expediţia de căutare a potcoa­velor de cai morţi. Să le luăm pe rând.

Citeşte continuarea pe newmoney.ro