Mihai Voicu: „Am fost ofiţer sub propria acoperire“

Misteriosul Mihai Voicu vorbeşte pentru prima dată despre rolul pe care l-a jucat în decembrie 1989

Mihai Voicu, probabil cel mai enigmatic personaj al Revoluţiei, vorbeşte despre o a doua grupare care a încercat să preia puterea în decembrie 1989. „Emanaţii“ n-au fost singuri în lupta pentru ţară.

Mihai Voicu este primul revoluţionar care a pătruns în Televiziunea română pe 22 decembrie 1989, şi nu a pătruns oricum. Îmbrăcat la costum şi ferchezuit ca pentru un eveniment special, Voicu a trecut de paza militară spunând că este fost ofiţer de Securitate şi a pătruns în clădire cu ideea clară de a deschide Televiziunea şi de a vorbi populaţiei. Avea 37 de ani şi ambiţii mari cât turnul Televiziunii. Încercarea sa de a deveni un lider al Revoluţiei prin intermediul TVR a fost dejucată de apariţia grupului condus de Ion Iliescu.

Despre Mihai Voicu s-a scris foarte puţin în ultimii 22 de ani. Şi asta în ciuda faptului că acţiunile lui din acea zi sunt de natură să stârnească multe întrebări. Cine l-a trimis pe Voicu la Televiziune? Cine, în afară de gruparea lui Iliescu, mai urmărea să pună mâna pe cel mai important mijloc de comunicare? De ce a pierdut Voicu prim-planul după ce îl arestase pe directorul TVR şi atrăsese de partea sa trupele de Securitate care asigurau paza instituţiei? În episodul de azi şi în cel de mâine vă prezentăm un portret al personajului Mihai Voicu, pictor de firme cu legături puternice în Departamentul Securităţii Statului (fosta Securitate).

Prieten cu securiştii

Voicu şi-a păstrat respectul pentru instituţia Securităţii. Înainte de Revoluţie era prezent la mesele festive ale ofiţerilor de Securitate şi făcea revelioanele cu şefii Miliţiei Bucureşti. Avea prieteni în Occident şi relaţii la Comitetele Judeţene de Partid. Totuşi, Voicu se fereşte să spună răspicat că ar fi fost lucrător sau colaborator al Securităţii. „Eu pot să fiu ofiţer de Securitate al statului român fără să fac parte din nicio unitate. Sau un cadru al securităţii divine. Am fost un ofiţer sub propria acoperire", spune el. Voicu mai strecoară printre rânduri ideea că Securitatea ştia exact data şi locul în care trebuia să înceapă Revoluţia română.

„Nu te duce la Timişoara! E ceva putred acolo"

Mihai Voicu a absolvit, în anii '70, Şcoala Militară de la Sibiu - specialitatea transmisiuni. Susţine că nu a urmat cariera militară pentru că era potrivnic regimului comunist. A ieşit „în civilie" şi a lucrat pe platforma de Cercetări Marine de la Constanţa. „Mă ocupam de securitatea platformei, am făcut o şcoală de scafandri. Dar n-a durat mult. Securitatea mă avea în vizor. Eram o oaie neagră. Am plecat de la Constanţa şi, pentru că aveam talent la pictură, am început să pictez firme şi decoraţiuni interioare în casele oamenilor. Lucrări comerciale, nu artă.

Mihai Voicu (cu cojoc) s-a autoproclamat şef peste Televiziune la câteva minute după fuga lui Nicolae Ceauşescu şi l-a ameninţat pe directorul TVR, Petre Constantin. Capturi TVR

Eram persoană fizică autorizată de pe vremea aia. Eu produceam, eu distribuiam, eu încasam. Am profesat vreo 12 ani, până a venit Revoluţia. Luam comenzi din toată ţara". Mihai Voicu spune că meseria de decorator l-a pus în contact cu mii de oameni din toată ţara. Situaţia sa materială era deosebit de bună pentru un pictor de firme. „Îmi luasem un apartament în Centrul Civic al Bucureştiului, mâncam la restaurant, aveam relaţii la Comitetul Judeţean Buzău - eu sunt buzoian - şi la toate nivelurile. Aş fi putut chiar să emigrez în SUA dacă voiam. Asta, ca să ştiţi că nu pentru mine am ieşit în stradă la Revoluţie".

Începutul lunii decembrie 1989 l-a prins la Cluj-Napoca, în compania unor ofiţeri de Securitate care ştiau cu precizie că Revoluţia trebuie să înceapă la Timişoara, în acea lună. „Găsisem nişte clienţi la Cluj şi lucram mai mult acolo. Pe 6 decembrie 1989 eram la o masă festivă de Sfântul Nicolae. Se mai aflau acolo şi nişte ofiţeri de Securitate, foşti clienţi de-ai mei, care îmi făcuseră invitaţia să vin la masa asta festivă.

Discutam diverse. Şi eu le-am spus că trebuie să ajung la Timişoara, tot cu nişte comenzi, pe 13 decembrie. Şi m-au întrebat: «Ce să cauţi la Timişoara?». «Mă duc acolo  cu treabă». Şi unul dintre ei, generalul Gheorghe Pele, fost şef al biroului românesc al Interpol, zice: «Ce să cauţi, domnule, la Timişoara? Stai cuminte! Stai aici, că stai bine! E ceva putred acolo». Şi nu m-am dus, i-am ascultat şi mi-a prins bine".

Filiera suedeză

După ce şi-a rezolvat treburile la Cluj, Mihai Voicu s-a întors în Bucureşti, la mijlocul lunii decembrie. „Ascultam Europa Liberă şi aveam prieteni în străinătate. După ce a izbucnit Timişoara, mă sunau prietenii din Occident. Mi-l înjurau pe Ceauşescu  şi-mi spuneau: «Ce faci, bă, acolo? Dormi? Ce faceţi cu Ceauşescu? Nu-i luaţi gâtul?». Cel care mi-a spus asta era un prieten din Suedia, căsătorit cu o diplomată care fusese în corpul diplomatic al Suediei la Bucureşti". În astfel de cazuri, Securitatea acţiona şi tăia imediat legăturile românilor cu străinii sau cu fugarii. Cu Mihai Voicu nu s-a întâmplat asta.

„Ştiam de Mănescu şi Mazilu, nu de Iliescu şi Militaru"

Pe măsură ce ne apropiem de momentul declanşării Revoluţiei de la Bucureşti, Mihai Voicu intră în contact cu persoane tot mai dubioase şi începe să se manifeste instigator. „Pe 20 decembrie am fost la Hotel Bucureşti să cumpăr nişte portocale şi să mănânc ceva. La televizorul din restaurant se difuza un discurs al lui Ceauşescu - se întorsese din Iran şi ţinea acea cuvântare din seara de 20 decembrie. În restaurant m-am întâlnit cu o prietenă, fiica doctorului ginecolog Constantin Titea. După '89 am aflat că acest doctor era văr cu Iuri Andropov, fost şef al KGB. Cred că această femeie făcea parte dintr-un serviciu secret din România sau din străinătate.

Dar pe atunci nu ştiam asta. Văzându-l pe Ceauşescu la televizor, m-a luat gura pe dinainte şi am început să strig prin restaurant: «Gata, îţi rupi gâtul!». A venit un ospătar care mă cunoştea şi mi-a şoptit: «Mai încet că... foaie verde, nu ştiu ce...». Am luat foc. Am început să înjur şi să drăcui. A îngheţat toată lumea din restaurant. Când am ieşit, două maşini de Miliţie ne-au legitimat, pe mine şi pe fată. Ea avea buletin cu 023. Asta însemna că avea un anumit statut. S-a uitat miliţianul în buletinul ei şi a zis: «Să trăiţi, sunteţi liberi!»".

Cu sau fără sânge?

În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, Mihai Voicu a mers la şeful Miliţiei Sectorului 5, pentru a-şi schimba, spune el, buletinul de provincie cu unul de Bucureşti. „Şeful Miliţiei sectorului 5 era Marian Merliu. Îmi era prieten, am făcut mai multe revelioane împreună. Am intrat în sediu, am văzut securişti înarmaţi. Ăştia mobilizau directorii de uzine pentru mitingul lui Ceauşescu de la prânz. Situaţia fiind tensionată, Merliu mi-a zis să vin altădată".

Ştiind că Nicolae Ceauşescu va ţine un discurs în faţa maselor în acea zi, Voicu a stat toată dimineaţa pe telefoane. „Am intuit atunci ce urma. Eu urmăream evenimentele care se petreceau în lume. Am ştiut că va veni valul şi în România". Mitingul l-a văzut la televizor, iar odată cu lăsarea serii a aflat că prin centru forfoteşte lumea. „Mă gândeam cum va reacţiona Securitatea. Dacă va trage sau nu. Ştiam că schimbările de regim se fac cu vărsare de sânge. Nu ştiam însă că există gruparea lui Ion Iliescu-Nicolae Militaru. Eu ştiam despre Corneliu Mănescu şi despre Dumitru Mazilu lucruri frumoase. Eu despre ei ştiam că ar urma să vină".

Când este întrebat de unde ştia atâtea lucruri într-o vreme în care nimeni nu ştia nimic, Voicu răspunde neconvingător: „De la radio. Când pictam, ascultam la radio şi eram interesat de tot, chiar şi de discursurile lui Ceauşescu". Apoi adaugă un pic de credibilitate: „Şi, în plus, mă învârteam în altă lume: între halate albe, între robe, între ofiţeri. Ăsta era cercul meu".

Adevăr sau provocare

Mihai Voicu a trecut prin Piaţa Universităţii în seara zilei de 21 decembrie 1989. „Am văzut acolo multe feţe securiste. Aveam capacitatea de a depista securiştii - i-am studiat ca pe Mona Lisa. Mi-am dat seama că se trage din clădirile din jur, inclusiv din Intercontinental. Am realizat că dacă ar fi vrut să ne omoare, ne-ar fi omorât cu o singură mitralieră pe toţi. Mi s-a întărit convingerea că Ceauşescu e pe ducă".

Pe parcursul discuţiei, Mihai Voicu a dat de mai multe ori de înţeles că nu era străin de intenţiile Securităţii şi că n-a acţionat la voia întâmplării. „Aveam atâtă ură împotriva sistemului, încât eram în stare de orice. Ştiam că un dictator nu pleacă de la putere fără să curgă sânge. În 1989 eram dispus să mă asociez şi cu dracu' împotriva lui Ceauşescu. Că era KGB, că era CIA, că era Securitatea noastră, nu mă interesa. Deci, trebuia eliminat fizic acest criminal. Securitatea înseamnă ceva mare. Înseamnă super-inteligenţă. Când spui Securitate, respiri fără să-ţi faci probleme, eşti apărat de cineva şi te mândreşti".

Şi totuşi, a fost sau nu Mihai Voicu lucrător al Securităţii? Pentru a-şi obţine certificatul de revoluţionar a dat o declaraţie pe propria răspundere că nu a colaborat în niciun fel cu Securitatea. Însă dosarul său este de negăsit la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Voicu a făcut cerere în 2007 să-şi vadă dosarul şi i s-a răspuns că nu are niciun dosar.

„Am insistat la femeia de la CNSAS care se ocupă cu cereri. Chiar am forţat nota şi am spus o minciună: «Doamnă, cum îmi spuneţi că n-am niciun dosar când eu am purtat uniforma de securist şi am fost în sistem?». S-a căcat femeia pe ea: «O să mai căutăm în arhiva de la Piteşti». «Păi, căutaţi, doamnă. Căutaţi!»" Voicu susţine că a folosit aceeaşi minciună şi la 22 decembrie 1989, pentru a convinge trupele de Securitate care păzeau intarea în Televiziune să pactizeze cu el: „M-au întrebat dacă sunt cadru de-al lor şi atunci am minţit şi le-am spus că sunt fost cadru de Securitate".

„FF periculos"

Voicu spune că are dosar de Securitate, dar ca urmărit. „Argumentele mele sunt puternice. Am fost acuzat de furt de armament în 1975, de pe vremea când se pregăteau nişte lucruri. Pe Valea Oltului, cineva a atacat o dubiţă cu arme ale Armatei. Au fost împuşcaţi şoferul şi şeful de maşină, apoi hoţii au dispărut cu armele. Am fost între cei acuzaţi.

Apoi am fost suspectat de relaţii cu ambasadorul Boliviei la Belgrad, care milita pentru nişte chilieni, să le acorde Ceauşescu azil politic. Aveam pistol pe vremea lui Ceauşescu şi m-au prins, am scăpat, mă rog... Am avut tot felul de contacte. Şi ultimul argument să afirm că am un dosar serios e faptul că am vorbit faţă în faţă cu securistul care m-a urmărit. L-am întâlnit la vreo doi ani după Revoluţie. Devenise avocat. Mi-a spus omul: «Eu cunosc conţinutul dosarului dumitale. Dosarul se încheie cu menţiunea «FF periculos». E făcut de mine. Ştiu şi câte pagini are»".

"Nu i-am agreat pe comunişti. Îi preferam pe securişti. Cu ei puteai să porţi o discuţie chiar academică.''
Mihai Voicu revoluţionar

"De ce eram îmbrăcat la costum când m-am dus la Televiziune? Aşa umblam eu, asta era uniforma mea. Ce, n-avem voie?''
Mihai Voicu revoluţionar

Citiţi mâine în „Adevărul"!
Un amplu interviu cu Mihai Voicu despre „minciuna" care i-a deschis porţile Televiziunii