METEO Cod galben de furtuni pentru cinci judeţe din sud-vestul ţării. Bilanţ: o persoană a murit şi alte două au dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele cinci judeţe din sud-vestul ţării se află sub Cod galben de furtună de sâmbătă FOTO Adevărul
Cele cinci judeţe din sud-vestul ţării se află sub Cod galben de furtună de sâmbătă FOTO Adevărul

Mai multe judeţe din sud-vestul ţării se află, până luni la ora 18.00, sub Cod galben de furtuni. Specialiştii au mai anunţat că în judeţele vizate de avertizare va ploua şi în noaptea de luni spre marţi. De asemenea, hidrologii au emis Cod portocaliu de inundaţii.

UPDATE O persoană a murit şi alte două sunt date dispărute după viiturile din judeţul Mehedinţi. Vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, a anunţat că au fost pregătite deja elicoptere care să participe la intervenţii în caz de nevoie. „Trebuie să fim atenţi în continuare”, a subliniat Oprea.

„Am dispus ca elicoptere să fie pregătite pentru a participa la intervenţie. În această dimineaţă au fost efectuate mai multe intervenţii, o femeie însărcinată din Orşova a fost transferată la serviciul judeţean din ambulanţă. De asemenea, avem în derulare acţiuni de căutare şi salvare a unor persoane care au fost luate de viitură”, a declarat Gabriel Oprea la videoconferinţa cu prefecţii.

Potrivit acestuia, tot în Orşova, 67 elevi şi 18 cadre didactice au fost transportaţi în condiţii de siguranţă. Totuşi, două persoane au fost date dispărute şi o persoană a murit după ce maşina sa a fost acoperită de pământ.

„Atrag atenţia celor din judeţele afectate să mobilizeze toate resursele şi să identifice locaţiile în care ar putea caza persoanele care ar putea fi evacuate”, a explicat Oprea, adăugând că fenomenele meteo vor continua şi în orele următoare. „Traficul rutier a fost întrerupt pe DN6, în timp ce alte artere sunt blocate”, a completat vicepremierul.

UPDATE Ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, participă, luni, de la ora 15.00, la o videoconferinţă cu prefecţii privind măsurile dispuse pentru limitarea efectelor inundaţiilor din vestul ţării.

Potrivit unei avertizări de Cod galben de furtuni, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj vor fi averse, care vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40-50 de litri pe metru pătrat.

Mai mult, în sud-vestul ţării va continua să plouă şi în noaptea de luni spre marţi (15 spre 16 septembrie), dar cantităţile de apă vor fi în diminuare.

Cele cinci judeţe din sud-vestul ţării sunt sub atenţionare de cod galben de ploi de sâmbătă seară.

Cod portocaliu de inundaţii pentru mai multe râuri din ţară

 Mai multe râuri din Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi sunt sub cod portocaliu de inundaţii, în timp ce altele din Arad, Timiş, Mehedinţi şi Dolj sunt sub cod galben, până marţi, la ora 14.00, potrivit unei avertizări a Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

În intervalul menţionat se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie (cod portocaliu) pe râurile din bazinele hidrografice: Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), afluenţii mici ai Dunării din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi, Blahniţa, Drincea (judeţul Mehedinţi) şi unii afluenţi din bazinul superior al Timişului (judeţul Caraş-Severin).

Totodată, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele râuri mici din judeţele: Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie (cod galben) pe râurile din bazinele hidrografice: afluenţii Mureşului şi Crişului Alb din judeţul Arad, Bega Veche, Bega, Timiş (judeţul Timiş), Desnăţui şi pe afluenţii Motrului şi Jiului inferior (judeţele Mehedinţi şi Dolj).

În Caraş-Severin, mai multe râuri din bazinul hidrografic Cerna, din bazinele superioare şi mijlocii ale Nerei, Caraşului, Bârzavei şi din bazinul superior al Timişului sunt sub avertizare de cod portocaliu de luni dimineaţă.

Maşină luată de ape în Orşova

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, Ramona Nistor, a precizat luni că un mal de pământ s-a prăbuşit peste o maşină în care se află o persoană, la ieşirea din Orşova, în zona Grasca, pe malul Dunării, potrivit Mediafax.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de pompieri şi o ambulanţă care au încercat să salveze viaţa şoferului, însă acesta a decedat.

De asemenea, luni dimineaţă, pompierii au intervenit pentru salvarea unei femei al cărei autoturism a fost luat de ape, tot în Orşova.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

METEO Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: temperaturi de până la 30 de grade, dar şi ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni (8 - 21 septembrie), în care vom avea parte de temperaturi ridicate în prima săptămână, iar din a doua acestea vor mai scădea, însă nu semnificativ. Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni, însă slabe cantitativ.

Prognoza meteo pentru această toamnă. Cum va fi vremea până în luna noiembrie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că în această toamnă vom avea parte de temperaturi ridicate în luna septembrie, dar şi în prima jumătate a lunii octombrie, însă apoi valorile termice se vor încadra în jurul celor normale ale perioadei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite