Manualele româneşti ne îndobitocesc copiii - Revista presei interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa internă de astăzi scrie despre manualele şcolare de limba şi literatura română, concertul Cranberries în România sau timpul petrecut de bărbaţi în oglindă. Printre alte subiecte, UE vrea condiţii mai dure pentru emigrare, iar copiii ar trebui să îşi sprijine părinţii.

Manualele româneşti ne îndobitocesc copiii. Cărţile după care învaţă elevii din clasele I-VIII nu sunt conectate la realităţile generaţiei "cool". Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor pune în discuţie "balastul" din manuale. Prinşi între Sadoveanu şi Alecsandri şi "ghiftuiţi" cu o gramatică prea grea pentru vârsta lor, copiii nu mai capătă plăcerea lecturii şi îngroaşă astfel rândurile celor care nu citesc, cred părinţii şi profesorii deopotrivă. E motivul pentru care conţinutul manualelor de limba şi literatura română, clasele I-VIII, va fi luat la puricat marţea viitoare, scrie Evenimentul Zilei.

Concert Cranberries în premieră în România. Celebrul grup irlandez cântă pentru prima oară la noi în ţară, la 20 iulie, în cadrul unui concert organizat de Events. Alături de Pearl Jam, Smashing Pumpkins şi Nirvana, The Cranberries au dominat clasamentele anilor '90. După şase ani de pauză, una dintre cele mai de succes formaţii din Regatul Unit revine în actualitate, în aceeaşi formulă. La începutul anului trecut, Dolores O'Riordan (voce), Noel Hogan (chitară), Mike Hogan (bass) şi Fergal Lawler (tobe) au cântat din nou împreună, ceea ce i-a făcut să realizeze cât de mult şi-au lipsit unii altora, anunţă Jurnalul Naţional.

Bărbaţii petrec mai mult timp în faţa oglinzii decât femeile. Studiile apărute în ultima vreme schimbă din rădăcini imaginea bărbatului macho, dur, cu faţa şi sufletul tari ca tovalul. Dacă este să te iei după ele, bărbaţii de astăzi sunt la fel de preocupaţi de aspectul fizic ca şi femeile şi la fel de empatici şi sensibili ca şi ele. Miercuri, de pildă, a fost dat publicităţii un studiu care arată că, după ce, timp de zeci de ani, bărbaţii le-au reproşat femeilor că se machiază şi coafează cu orele, precum nişte mirese, a venit acum vremea să renunţe la criticile legate de găteala consoartelor, potrivit Gândul.

Condiţii dure pentru emigrarea în UE. Creşterea numărului imigranţilor care s-au orientat, mai ales, spre ţările bogate din Vestul Europei a făcut ca, în lipsa unei legislaţii comunitare, fiecare stat să opteze pentru un sistem propriu de acordare a cetăţeniei, scrie cotidianul spaniol El Pais. Secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene Pierre Lellouche va discuta astăzi a Bucureşti despre problema imigraţiei ilegale a mii de romi în Franţa, în condiţii sociale precare, care le dă bătaie de cap mai multor municipalităţi din Hexagon, potrivit România liberă.

Când şi cum încep copiii să-şi sprijine părinţii. De îndată ce suntem pe picioarele noastre, bunul-simţ şi educaţia ar trebui să ne îndemne să le dovedim părinţilor recunoştinţa prin gesturi fie ele şi mărunte: un cadou, o excursie pe care şi-o doresc. Timp de aproape 20 de ani, priorităţile financiare ale unui părinte se învârt în jurul copilului: să aibă ce mânca şi cu ce se îmbrăca, să aibă cărţi, să plece în excursii, să facă meditaţii, scrie Evenimentul Zilei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite