Liberalii transilvaneni au lansat "Declaratia de la Cluj"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii filialelor PNL din Transilvania au lansat ieri, dupa o dezbatere care a avut loc la Cluj-Napoca in prezenta presedintelui partidului, Valeriu Stoica, un manifest politic intitulat "Declaratia

Liderii filialelor PNL din Transilvania au lansat ieri, dupa o dezbatere care a avut loc la Cluj-Napoca in prezenta presedintelui partidului, Valeriu Stoica, un manifest politic intitulat "Declaratia de la Cluj. Interesul National in Viziune Liberala. Un proiect pentru Romania". Conform declaratiei lui Valeriu Stoica, proiectul liberal este un raspuns la manifestele lansate la Cluj de catre PSD si de catre grupul de intelectuali care militeaza pentru regionalizarea tarii. "De aici, de la Cluj, a sosit momentul ca liberalii sa demonstreze ca pot oferi proiecte pentru intreaga Romanie, nu doar pentru Ardeal", a precizat Valeriu Stoica. Declaratia de la Cluj urmeaza sa fie propusa pentru adoptare Congresului de fuziune cu ApR din 19 ianuarie 2002. Manifestul liberalilor transilvaneni infatiseaza un set de masuri politice, specifice democratiilor liberale. In text, se face apel la conceptul de natiune civica intemeiata pe angajarea cetatenilor si a comunitatilor locale, respectiv pe doctrina drepturilor omului care pune cetateanul in prim-planul vietii publice. Totodata, se precizeaza ca principalele obiective politice ale Romaniei sunt admiterea in NATO, consolidarea statului de drept, dezvoltarea proprietatii private, scaderea impozitelor si mentinerea in tara a profesionistilor tineri. Liberalii transilvaneni apreciaza ca indeplinirea acestor criterii economico-sociale nu face necesara regandirea principiilor fundamentale ale statalitatii Romaniei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite