La Căcâna s-au călcat în picioare după mici, la supermarketuri, după conserve cu telemea la preţuri de nimic, la televizor salivează după Dragnea, Steer, Firea şi alţii ca ei. Toţi cer să li se dea. Am tot ezitat să spun că sunt cu toţii nişte cerşetori îngrozitori, de o lăcomie care o egalează pe cea a stăpânilor lor. Şi unii, şi alţii, nişte prefăcuţi. 
 
Am ezitat pentru că în jurul nostru e multă sărăcie, oameni care nu îşi pot trimite copiii la şcoală pentru că nu au bani, părinţi care nu au cum să le dea copiilor jucării sau, şi mai rău, mâncare. 
 
Statisticile spun că un sfert dintre copiii din România nu merg la şcoală din cauza sărăciei. Un studiu din 2016 susţine că 51% din copii trăiesc sub spectrul sărăciei, iar 225.000 dintre ei merg la culcare flămânzi. Nu îi poţi condamna şi nu poţi să îi acuzi pe aceşti copii. Dar pe adulţi, da. Când Dragnea se plimbă cu maşina ultraluxoasă a fiului său şi părinţii copiilor flămânzi se uită cu jind la maşină, poţi să îi condamni pe adulţi. Pe toţi. 
 
Am participat acum 15 ani la o acţiune de donare de jucării. Au strâns copiii de la orfelinate în Parcul Moghioroş ca să le dea jucării. O familie înstărită care îşi plimba fetiţa prin parc îşi împingea copila în faţă, să primească şi ea ceva. Jucării ieftine, ordinare. „Bagă-te, mamă, în faţă, nu fi proastă!“. Îţi era ruşine de ruşinea lor. Lor nu le era ruşine.
Se dă ceva? Să ne împingem cât mai în faţă!
Totul se reduce la această cerşetorie, dublată de un soi de mândrie ridicolă. 
 
 
Impostorii care promit au umplut lumea. Oameni fără caracter, dar cu energie nesfârşită în a parveni. Capitalul românesc a ajuns reprezentat de o mână de lacomi care nu s-au mulţumit doar cu banii, au vrut şi politică. Politicienii din România sunt nişte escroci puşi pe căpătuială, fără discernământ şi fără bun-simţ. Nici intelectualii nu s-au lăsat mai prejos. Când îi auzi cum se lamentează că nu primesc sinecuri pentru că au făcut un doctorat la Sorbona, te ia greaţa. „Să ni se dea, să ni se dea, să ni se dea“. Nimeni nu se întreabă de ce merită să i se dea.
 
Lăcomie uriaşă. Aşa că nu e de mirare că programele electorale au ajuns să arate ca un meniu de promisiuni care încep cu „o să vă dăm“. E sinucigaş să spui cuiva că, pentru a avea, trebuie să muncească alături de ceilalţi şi că nimic nu i se cuvine pur şi simplu. 
 
Noi vrem să ni se dea dintr-un motiv care îmi e încă neclar. Până una, alta, ni se ia în timp ce stăm cu mâna întinsă. Patru mici şi o bere nu au scos pe nimeni din sărăcie. Dar te fac un om nedemn, oricât de mult pofteşti la un mic dat gratis. Şi nu uita că totul se plăteşte! Pentru fiecare mic pe care îl primeşti există undeva cineva care îşi cumpără un BMW din banii tăi, ăia pe care nu o să îi vezi niciodată. Dar merită să vedem dezumanizarea din jurul nostru aşa cum vedem şi sărăcia. Şi adevărul e că nu săracii cerşesc în România. Nu e zi să nu văd oameni care scormonesc în gunoaie. În Bucureşti, nu în vreun sat uitat de lume. Niciunul nu cere nimic. Le mai lasă vecinii haine şi mâncare, dar niciunul nu cere nimic. În schimb, sindicatele şi bugetarii se dau de ani buni cu fundul de pământ că nu le dă statul bani mai mulţi. Nu s-au întrebat niciodată dacă adevăraţii săraci ai României primesc ceva de la stat. Pentru că aşa e la noi: cerşesc cei care au. Aşa cum cerşesc libertate şi dreptate infractorii, nu victimele.