Guvernul a respins parteneriatul civil pentru că „implică cheltuieli suplimentare de la buget”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Executivul a avizat negativ proiectele de lege care prevăd că un cuplu poate încheia în faţa notarului sau la starea civilă un parteneriat civil motivând că parteneriatul civil nu este reglementat la nivelul UE.

În plus, executivul sustine că prevederile juridice europene şi internaţionale consacră principiul căsătoriei, nu pe cel al parteneriatului civil.  „Era mai mult decât nimic, dar politicienii şi-au arătat încă o dată incompetanţa”, susţin reprezentanţii societăţii civile. 

Concret, în motivaţia sa, Guvernul arată că, prin adoptarea Codului civil, Parlamentul şi-a exprimat opţiunea politică legislativă în materia relaţiilor de familie şi că unica formă de convieţuire recunoscută este căsătoria între sexe diferite. În plus, Executivul arată că „din punct de vedere al dreptului european, reglementarea parteneriatului civil nu reprezintă o cerinţă europeană”, ci că fiecare stat membru decide cu privire la parteneriatul civil. Un alt motiv pentru care proiectele au fost avizate negativ este că acestea implică cheltuieli suplimentare din bugetul asigurărilor sociale de stat. 

„În cazul parteneriatului civil deschis persoanelor de sex diferit, obligaţia de întreţinere a copiilor proveniţi dintr-o astfel de relaţie este preluată de asigurările sociale sub forma pensiei de urmaş, pe când în cazul copiilor proveniţi din afara relaţiei de parteneriat, obligaţia de întreţinere este recunoscută doar în raport cu părintele decedat. În cazul decesului unuia dintre partenerii aflaţi într-o relaţie de parteneriat civil asigurările sociale nu pot prelua obligaţia de întreţinere prin acordarea unei pensii de urmaş din sistemul public”, arată Guvernul. 

Cine ar fi beneficiat de modificări

Executivul mai precizează că potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului, „în jurisprudenţa sa privind adopţia de către un partener a copilului celuilalt partener - că nu se poate considera că un cuplu homosexual necăsătorit se află într-o situaţie juridică similară celei a unui cuplu heterosexual căsătorit”. Asta deşi înainte de referendumul pentru familia tradiţională preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spunea că „nu putem să nu analizăm şi situatia unei minorităţi din România, să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil”.

„Aceste proiecte ar fi oferit o bază legală mai solidă nu neaparat celor de acelaşi sex, ci familiilor heterosexuale care nu doresc să încheie un act de căsătorie. Această bază legală ar fi fost mai bună decât nimic, în contextul în care avem tot mai multe situaţii în care tinerii nu doresc să se căsătorească. Politicienii români nu înţeleg că societatea trebuie să se adapteze drepturilor omului, aşa cum sunt ele din ce în ce mai bine conturate şi înţelese la nivelul forurilor internaţionale. Nu înţeleg că statele au obligaţia să îşi actualizeze legislaţia pentru a respecta această înţelegere sporită a drepturilor omului şi nu înţeleg că rolul lor este să ofere o bază legală cât mai solidă şi mai cuprinzătoare pentru cetăţenii ţării”, a declarat, pentru „Adevărul”, Ana Măiţă, preşedintele Asociaţiei Mame pentru Mame.

Senatul a respins, pe 18 martie, două proiecte de lege care prevedeau că două persoane puteau încheia în faţa notarului sau la Starea civilă un parteneriat civil în scopul organizării vieţii comune ca familie. Actele normative arătau drepturile şi obligaţiile partenerilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite